Locuinţa romană de pe Traseul celor trei fortificaţii din Alba Iulia datează din prima jumătate a secolului III. Pentru ca vestigiile să poată fi puse în valoare este nevoie să fie conservate in situ. Deocamdată nu au fost găsite sursele de finanţare.
Locuinţa romană este amplasată la sud de Poarta Castrului Roman şi a fost descoperită în cadrul programului de cercetare arheologică sistematică Apulum „Municipium Septiumium Apulense“. Săpăturile au debutat în toamna anului 2009, fiind iniţiate de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
În sit au fost descoperite o serie de vestigii, printre care şi o fibulă în formă de zvastică şi partea superioară a unei râşniţe pentru cereale.
„Cercetarea arheologică trebuie să fie urmată de măsuri specifice de conservare şi restaurare a zidurilor clădirii romane şi de integrare în circuit turistic. Aceste acţiuni sunt necesare în condiţiile în care acţiunea factorilor de mediu asupra structurilor de zidărie este ireversibilă“, a precizat Anca Timofan, arheolog la Muzeul Naţional al Unirii. Aceasta a spus că este regretabil că Apulum, devenit un sit de interes arheologic prioritar, deşi cercetat, nu a putut fi păstrat ca atare, in situ, decât în foarte puţine situaţii.
Deocamdată nu s-au găsit resursele de finanţare pentru conservarea locuinţei romane. „Trebuie găsite fonduri pentru păstrarea şi conservarea sitului şi ar fi de datoria muzeului şi a primăriei să se ocupe de acest lucru. Ar trebui scris un proiect de finanţare pentru punerea în valoarea a sitului respectiv“, a precizat Emanuel Drăguşin, purtătorul de cuvânt al Grup Corint, firmă ce administrează Traseul celor trei fortificaţii din Cetatea Alba Iulia.
Primăria Alba Iulia consideră că este nevoie ca specialiştii să facă o analiză a lucrărilor necesare şi a costurilo