Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzică bună, la 15 km de Capitală

Publicat in Romania Libera, vineri 12 august 2011 ·

Prima ediţie a festivalului Summer Well aduce în acest weekend la domeniul Ştirbey live-uri în premieră la noi, susţinute de Interpol, Plan B, Mistery Jets şi nu numai.

Botezat după melodia omonimă a trupei Interpol şi sub deviza „Un festival ca o vacanţă", maratonul muzical Summer Well ia startul sâmbătă. Prima seară îl are în prim-plan pe Benjamin Paul Balance-Drew, pe numele său de scenă Plan B, desemnat anul acesta de Brit Awards „cel mai bun artist britanic" pentru albumul „The Defamation of Strickland Banks".

Rapperul, care este totodată şi regizor şi actor, povesteşte că în copilărie nu s-a prea acomodat cu şcoala, el însuşi declarând pentru The Guardian: „La fiecare şcoală pe care am frecventat-o a trebuit să sfârşesc luptându-mă cu cineva pentru a câştiga respect. Am învăţat că violenţa de fapt face lucrurile mai bune pentru mine". Dincolo de problemele didactice (şi de cele familiale pricinuite de un tată care i-a părăsit de mici pe el şi pe sora sa) Plan B a găsit refugiul în muzică, începând să compună de la 14 ani şi învăţând să cânte la chitară.

În aceeaşi zi de festival urcă pe scenă cei de la Noisettes, reveniţi pe meleagurile noastre după concertul de la Beck'sperience 2010. Shingai Shoniwa şi colegii săi de trupă vor oferi publicului dincolo de piese noi şi nelipsitele hituri „Never Forget You", „Wild Young Hearts" sau „Every Now and Then."

Nu este de ratat nici cântarea live a celor de la Mistery Jets. Artiştii ce activează din 2004 în peisajul muzical londonez sunt cunoscuţi nu doar datorită petrecerilor ilegale pe care le organizau în Eel Pie Island până ce au intrat pe fir oamenii legii, ci şi după albumele lansate. Will Rees, Kai Fish, Kapil Trivedi şi Blaine Harrison au înregistrat până acum trei albume şi se declară profund influenţaţi de regretatul Syd Barrett (Pink Floyd) în memoria căruia au organizat şi un

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 6 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 6 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 6 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum 2 ore
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°