Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei doi bărbaţi care au ţepuit mai mulţi pensionari constănţeni au fost prinşi la Brăila

Publicat in Ziua Constanta, vineri 12 august 2011 ·

Marcel Nuţu şi Virgil Pană au ţepuit prin metoda „Lozul" mai mulţi pensionari din cinci judeţe. După ce au reuşit să scape de poliţiştii din Bucureşti, Galaţi, Tecuci, Constanţa, Focşani şi alte câteva oraşe, escrocii au fost prinşi la Brăila.

Marcel Nuţu, în vârstă de 57 de ani şi Virgil Petre Pană, de 29 de ani, obişnuiau să acţioneze în preajma agenţiilor CEC, unde şi alegeau victimile dintre pensionarii. Poliţiştii care i-au capturat spun că indivizii îşi schimbau fizionomia după fiecare „ţeapă", ca să-i deruteze pe anchetatori, când cu barbă sau mustaţă, când fără, iar părul şi-l vopseau. Dădeau lovitura, apoi se mutau în alt oraş .

Respectivii au înşelat, doi ani la rând, mai mulţi bătrâni din cinci judeţe. Când au revenit în Brăila pentru o nouă lovitură, poliţiştii i-au observat din timp şi i-au prins în flagrant.

„În borseta unuia dintre suspecţi s-au găsit 3.500 de euro, o pereche de ochelari de soare, o carte de mărimea unei bancnote de 100 de lei, precum şi două sacoşe identice. Obiectele le foloseau pentru a-i înşela pe bătrâni. Au fost depistaţi lângă agenţia CEC de pe Independenţei. Am probat faptul că ei sunt cei care, în aprilie 2009 şi iunie 2010, i-au înşelat pe Dimitrie C. şi Stan P., de 80 de ani, cu suma de 20.000 de lei. A treia oară li s-a înfundat", a precizat şeful Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, cms. şef Ionel Iorga.

Metoda de operare, denumită „Lozul", era una ingenioasă. Aşteptau să iasă un bătrân din agenţia CEC, iar Nuţu, de vârstă mai apropiată, intra în vorbă cu aceasta. Între timp, venea al doilea escroc, care se lăuda că a câştigat un Logan la loz în plic şi că vrea să dea maşina la un preţ mai mic, pe motiv că ar avea nevoie urgentă de bani.

www.adevarul.ro/locale/braila

Marcel Nuţu şi Virgil Pană au ţepuit prin metoda „Lozul" mai mulţi pensionari di

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING Fum alb la Vatican. A fost ales noul papă – VIDEO

HotNews acum 26 minute
Biserica Catolică are un nou lider spiritual. Cardinalii reuniți în conclav la Vatican au ales noul papă. Fumul alb a apărut de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că s-a ajuns la un consens, transmit The Guardian și BBC. Știre în curs de actualizare

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 6 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Suedia donează 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă, după ce Trump a tăiat finanțarea

HotNews acum o ora
Guvernul Suediei s-a angajat să doneze 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty, după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a îngheţat finanţarea radiodifuzorului, notează The Local, conform News.ro. „După ce Stat

UPDATE - Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în judeţele Dolj şi Mehedinţi

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi. Avertizarea a fost prelungită pentru localităţi din Dolj.

Cod roșu de furtuni în două județe. Meteorologii anunță vijelie „cu aspect de tornadă”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi. Potrivit ANM, între ora 18:15 și 18:45, sunt vizate de o

Un nou record istoric pentru euro! BNR a stabilit un curs de 5,1222 lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creștere cu 2,31 bani (0,45%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric, conform Age

Sebastian Burduja reorganizează Ministerul Energiei: taie 25% din cheltuielile salariale și desființează 91 de posturi: „Economisim 10 milioane de lei anual”

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va tăia în carne vie la ministerul Energiei. El reorganizează instituția pe care o conduce și va desființa 91 de posturi și va tăia salariile, scrie News.ro.

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Cum a fost regizată vizita lui George Simion în fabrica din Alba Iulia: „Sună alarma”

Libertatea acum 2 ore
Vizita lui George Simion, liderul AUR și câștigătorul turului I al alegerilor prezidențiale, într-o fabrică din Alba Iulia, a fost „regizată”, potrivit unor surse din interiorul unității, citate de Alba 24. Angajații fabricii Rekord, controlată de i

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 8 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

15°
joi

10°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/16°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/11°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/15°
vin.

9°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/15°