Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou furnizor al Ford la Craiova angajează 150 de oameni

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 12 august 2011 ·

Producătorul american de componente Cooper Standard va construi o nouă fabrică la Craiova ca parte a planului de extindere, unde va produce echipamente de izolaţie şi transfer a lichidelor, precum conductele instalaţiei de frânare.

"Pe lângă parteneriatul cu Ford, noile noastre operaţiuni din România vor furniza componente şi către alţi clienţi la nivel global", a declarat Keith Stephenson, directorul operaţional al companiei.

Valoarea totală a investiţiei nu a fost comunicată de către compania americană, dar aceştia au anunţat că vor crea 150 de noi locuri de muncă.

"Demararea producţiei efective la noua fabrică a Cooper Standard este programată pentru luna mai a anului următor", a declarat pentru ZF Chris Andrews, directorul de comunicare al Cooper Standard.

În condiţiile în care alţi furnizori ai Ford care nu au construit facilităţi de producţie direct pe platforma industrială a uzinei s-au dus în oraşe vecine precum Caracal sau Balş, uzina Cooper Standard va fi amplasată în perimetrul oraşului Craiova.

La începutul acestui an Marinică Dincă, viceprimarul municipiului Craiova, declara ca 11 furnizori ai Ford vor investi la Craiova, nouă dintre aceştia primind autorizaţii de construcţie chiar în incinta fabricii auto.

Cea mai mare investiţie atrasă de Ford este cea a producătorului de mase plastice International Automotive Components (IAC) Group, care a investi la Balş în judeţul Olt aproape 60 mil. euro în construcţia unei unităţi de producţie de tip greenfield. Acolo IAC va produce planşe de bord, panouri de portiere şi capitonaje de plafon pentru viitorul Ford B-Max, a cărui producţie începe anul viitor.

Kirchhoff Automotive, unul dintre furnizorii tradiţionali al constructorului american care va produce şasiul viitorului B-Max, a anunţat în luna mai a acestui an revenirea asupra deciziei de a nu mai construi o uzină în Ro

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 19 minute
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Pana de curent în Spania și Portugalia. UE nu ridică nivelul de alertă cibernetică, anunță DNSC

HotNews acum 2 ore
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că nu a fost confirmată existența unui atac cibernetic care să fi vizat rețelele de electricitate din Spania, Portugalia și regiuni din Franța, astfel că nu a fost ridicat nivelul de aler

Laszlo Dioszegi a făcut anunțul: Dorinel Munteanu, OUT de la Sepsi!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, a anunțat că a reziliat contractul cu Dorinel Munteanu.

Vladimir Putin anunță un armistițiu de Ziua Victoriei: „Toate acțiunile militare vor înceta”

HotNews acum 6 ore
Președintele rus Vladimir Putin anunță luni un armistiţiu „umanitar” în Ucraina, între 8 și 11 mai, cu ocazia aniversării Zilei Victoriei, sărbătoarea care comemorează victoria asupra Germaniei naziste, transmite agenția rusă TASS. „Pe baza consider

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Valeria Herdea, schimbată de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Cine este noul șef al CNAS

HotNews acum 2 ore
Valeria Herdea, medicul care a condus Casa Națională de Asigurări de Sănătate începând din ianuarie 2024, a fost revocată astăzi din funcție, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, publicată în Monitorul Oficial. Noul președinte al CNAS este

Guvernul are un nou secretar general. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial

HotNews acum 2 ore
Cristina Trăilă (PNL) a fost numită, luni, de premierul Marcel Ciolacu, în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, informează News.ro. Premierul a semnat decizia privind numirea

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 6 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

„Un fenomen atmosferic rar”, care ar putea dura o săptămână. Ce spune operatorul portughez de electricitate despre cauza penei majore de curent

HotNews acum 14 minute
Operatorul portughez de electricitate, REN, susţine că pana de curent care afectează luni Portugalia a fost cauzată de o defecţiune a reţelei electrice din Spania, legată de un „fenomen atmosferic rar”, relatează postul Sky News, citat de News.ro. „

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 29 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Marius Tucă

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Marius Tucă, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

15°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

4°/19°
mar.

4°/21°
mie.

12°/24°
joi

14°/22°
Constanta
acum

lun.

5°/14°
mar.

5°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

6°/19°
mar.

7°/19°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°