Arta contemporană nu mai corespunde nici uneia dintre categoriile existente anterior, posibilităţile ei fiind practic nelimitate, iar una dintre caracteristicile actualelor creaţii constă în stabilirea unor relaţii noi între public şi operă.

Dansul contemporan se integrează şi el acestui mare val al postmodernismului şi este înrudit în bună parte cu arta pop, care îşi trage esenţa din ambientul cotidian şi obiectele sale. În acest ambient, spectatorul este invitat să comunice direct cu opera şi să interacţioneze cu ea, să participe deci la configurarea ei, devenind în acest fel chiar unul dintre participanţi. Din acest punct de vedere, unii spectatori intră în joc cu degajare, din plăcerea participării, alţii din snobism, pentru a nu fi socotiţi demodaţi, socotind Noul o valoare în sine – cum tot dintr-o formă de snobism unele trupe străine de dans sunt aplaudate datorită faptului că sunt străine. În acelaşi timp, alţi spectatori sunt reţinuţi, derutaţi tocmai de această noutate, nereuşind să găsească un rost şi o satisfacţie în participarea la noua formulă de spectacol şi punându-şi chiar întrebarea dacă putem numi artă orice produs omenesc. Unii se mai întreabă unde mai pot regăsi bucuria ochiului pentru frumuseţea în sine a corpului în mişcare şi unde se ascund înţelesurile de dincolo de arhitectura spaţială întruchipată de aceste corpuri.

Camera 1306 (I Am Myself), spectacolul – instalaţie pentru o cameră de hotel, conceput de coregraful Cosmin Manolescu, în unul dintre apartamentele Hotelului InterContinental, partener asociat, se încadrează întru totul fenomenului postmodern mai sus pomenit, însumând toate caracteristicile sale atât prin modul de realizare, cât şi prin diversitatea reacţiilor posibile. Conceput şi interpretat de Cosmin Manolescu împreună cu Catrinel Catană, spectacolulinstalaţ ie a fost produs de Fundaţia Gabriela Tudor şi de C