Andreea Popescu, customer service director Orange România, a explicat pentru Capital cum ajunge o femeie să ocupe o poziţie de management într-o companie telecom şi de ce sunt atât de puţine femei care ocupă astfel de poziţii.
Companiile tehnologice care au în consiliul de administraţie femei merg mai bine decât cele care nu au, iar start-up-urile lansate de femei eşuează mai rar decât cele conduse de bărbaţi, însă cu toate acestea lumea tehnologică este condusă de bărbaţi.
“La acest capitol, după parerea mea, România stă mult mai bine comparativ cu alte ţări şi sunt din ce în ce mai multe. De exemplu, în cadrul Grupului Orange, conform ultimului raport anual publicat, 50% dintre angajate sunt femei fiind pe locul 3 în grup la acest capitol, iar procentul de femei în management este de 40 %, fiind cel mai mare comparativ cu celelalte 42 de filiale. Ca să va dau un exemplu, Directorul tehnic in Orange România este o femeie şi suntem singura filală unde această poziţie, în care în mod tradiţional activează bărbaţii, este o femeie. Cred că şansele la avansare sunt egale pentru bărbaţi şi femei. Este mai mult o alegere pe care fiecare femeie o poate face: este nevoie de multă muncă, dedicare, presiune, dorinţa de autodepăsire, de a învăţa constant, de a nu cădea în capcana de a considera că ştii totul în domeniul tău”, potrivit lui Popescu.
Şi totuşi de ce lipsesc femeile din top managementul companiilor? “De multe ori, poate că pentru femei este mai grea împărţirea între rolul de la serviciu şi cel de mamă, soţie. Tradiţional, asumăm că dacă avem mai multă responsabilitate la muncă şi dedicăm mai mult timp, asta poate aduce o deteriorare a implicării în viaţa de familie. Părerea mea este că un bun leader şi manager este bun în orice zonă, căci principiile de bază sunt aceleaşi: dorinţa de succes, o bună organizare pe priorităţi şi lucr