Formaţia constănţeană va disputa, în această seară, ultima partidă amicală înainte de startul campionatului
La aproape o săptămână distanţă de startul noului sezon, echipele constănţene care evoluează în eşalonul secund încearcă să-şi stabilească loturile de jucători cu care vor aborda această ediţie de campionat.
Dintre cele patru echipe constănţene aflate în eşalonul secund, FC Viitorul va fi prima care îşi va prezenta jucătorii cu care va încerca să forţeze promovarea pe prima scenă fotbalistică. Astfel, după două cantonamente, o serie de partide amicale şi câteva transferuri bune, reuşite în această pauză competiţională, antrenorul divizionarei secunde, Cătălin Anghel s-a hotărât asupra celor cu care va porni la drum în noul sezon al Ligii a II-a. În mare parte, lotul a fost conturat imediat după cantonamentul de la Săcele, când tehnicianul constănţean a renunţat la mai mulţi jucători, deplasând în stagiul de pregătire din Olanda doar 27 de fotbalişti. Aceştia ar fi putea fi şi cei cu care se va ataca startul campionatului. Astfel, lotul probabil al formaţiei FC Viitorul pentru ediţia 2011-2012 a eşalonului secund sunt: Cosmin Costea şi Alexandru Buzbuchi - portari; Radu Cureteu, Ducu Ninu, Florentin Tudorache, Florin Nazîru, Ionuţ Larie, Vasile Păcuraru, Ergut Asan, Bogdan Mitache, Lucian Turcu (transferat de la Săgeata Năvodari), Albert Aldea şi Nicolas Vajou (de la FC Farul) - fundaşi; Mihai Onicaş (de la Steaua II), Marco Muscă, Alexandru Lazăr (de la Steaua II), Vasilică Cristocea, Gabriel Iancu, Florin Bejan (de la Steaua II) - mijlocaşi; Marius Albu (de la Steaua II), Cristian Pantelie, Berti Nicola, Nicolae Hertu, Vlad Rusu (de la Steaua II), Valentin Simion (de la Victoria Brăneşti), Aurelian Chiţu şi George Călinţaru (de la Victoria Brăneşti) - atacanţi. Prezentarea lotului constănţean va avea loc astăzi, începând cu ora 17.30, pe stadionul