Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai bun baseball din ţară, practicat de o echipă alexăndreană

Publicat in Adevarul, vineri 12 august 2011 ·

Lotul naţional de baseball este format din 12 jucători ai echipei Atletico Alexandria, câţiva de la celelalte cluburi din ţară şi doi stranieri Andrei Mirescu este unul dintre fondatorii echipei alexăndrene de baseball. A câştigat în 2008 turneul naţional, iar acum este ca şi campion.

Sportivul a făcut totul din pasiune şi se luptă să creeze un teren adecvat şi o grupă de copii. Surpriză sau nu, pionierii acestui sport în zona Teleormanului au fost oiniştii şi antrenorii de oină ca profesorul Dan Romaşcanu, de la Liceul Teoretic din comuna Olteni. Astfel, nu a fost nevoie de mult timp ca dintre practicanţii sportului naţional să se desprindă câţiva jucători şi spre baseball. După spusele vicepreşedintelui Atletico Alexandria, „primii jucători de baseball au fost oinişti care şi-au pus mănuşi şi căşti de protecţie”.

Clubul Sportiv Şcolar, pepinieră de talente

Andrei Mirescu practică baseball-ul din 1992 şi s-a legitimat un an mai târziu la Clubul Sportiv Şcolar din Alexandria. La club l-a avut ca antrenor pe profesorul Dinu Stoianof. Pasiunea lui Andrei Mirescu pentru baseball s-a dezvoltat pe parcurs. El spune că, la început, totul a fost din joacă, apoi a trecut de la cadeţi la juniori şi de la juniori la seniori. „CSS-ul nu îşi susţine echipele de seniori. Ei merg până la acest nivel şi pierd jucătorii de baseball, pe care îi au”, explică acesta.

Andrei Mirescu a jucat între 2001 şi 2006 în echipa de seniori a clubului Dinamo Bucureşti. Sportivul îşi aduce aminte că, în 2006, după turneul final al campionatului naţional de baseball de seniori, s-a produs o ruptură între câţiva jucători cu experienţă. „Eu atunci aveam 28 de ani, ceilalţi jucători cu experienţă 26-27, restul erau mai mult puşti veniţi de la Clubul Sportiv Şcolar 6. Nu am pornit cu gândul de a ne face un club, dar am zis că dacă tot ne arde pe noi să jucăm, hai să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 45 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 16 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 6 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

SUA îndeamnă Ucraina să reducă vârsta de mobilizare la 18 ani pentru a consolida Armata – oficial american

HotNews acum 26 minute
Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front în războiul cu Rusia, ale cărei trupe mai numeroase şi mai bine echipate înaintează în estul Ucraine

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 41 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°