Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Niciun leu acordat în prezent nu va fi tăiat, drepturile pe 2012 vor fi decise prin buget

Publicat in Romania Libera, vineri 12 august 2011 · ·

Strategia fiscală a fost convenită cu UE şi FMI şi "niciun leu" nu va fi tăiat din ce este achitat în prezent, urmând însă ca prin legea bugetului pe 2012 şi în funcţie de evoluţiile pieţelor internaţionale, să fie stabilit ce drepturi vor fi acordate anul viitor, a declarat premierul Emil Boc, citat de Mediafax.

"În ceea ce priveşte Strategia bugetară, acesta este în concordanţă cu angajamentele României în raport cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional şi nu taie niciun leu din ce primesc azi bugetarii şi pensionarii. Drepturile concrete pentru 2012 vor fi stabilite prin legea bugetului şi legea salarizării", a spus Boc, aflat în China.

El a arătat astfel că Guvernul va stabili concret în perioada următoare, în funcţie de evoluţia economiei internaţionale şi de nivelul creşterii economice interne, politica salarială pentru anul viitor, dar "ţinând cont de această strategie".

"Nu se taie niciun leu din drepturile care se plătesc astăzi şi se aşteaptă prognoza concretă pentru 2012 legată de evoluţiile economice internaţionale şi încasările la buget", a conchis Boc.

Ministerul Finanţelor a publicat joi după-amiaza Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2012-2014, care prevede că Guvernul va sista până în anul 2014 acordarea tichetelor de masă, cadou şi de vacanţă pentru angajaţii din instituţiile publice, va bloca acordarea de premii pentru bugetari şi va continua sistemul de compensare doar cu ore libere a muncii prestate în afara timpului normal de lucru.

Guvernul va amâna cu doi ani, până în 2014, şi termenul impus prin lege de la care trebuie să asigure finanţarea sistemului educaţional cu minimum 6% din PIB, justificând că alocarea fondurilor la acest nivel impune un efort bugetar total suplimentar de peste 46 miliarde lei în anii 2012 şi 2013.

Guvernul va bloca până în anul 2014 şi majorarea unor pensii, program

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°