* Intre magie si Dumnezeu *
Fortareata de pe muntele Stirbu
E aproape un miracol c-a fost cu putinta sa se inalte o manastire in fabuloasa tara a hutulilor. Mai fusesem prin satele lor risipite pe obcinele bucovinene, printre oamenii aceia stranii si singuratici, ce inca traiesc neclintit dupa randuielile lor batranesti. Prea putin se stie si azi despre ei. O "natie" aparte. Un soi special de fiinte omenesti. Nici ucraineni, nici bucovineni get-beget, ca restul. Ci mult mai vechi decat toti, zice-se. Asa cum avea sa-mi marturiseasca noul lor pastor, calugarul Zosima, "niste oameni care nu s-au supus niciodata vreunei stapaniri, nici Bisericii si nici statului, ci au preferat sa stea retrasi pe culmi, ca sa poata trai fara sa fie condusi. Eu nici acum, dupa atatia ani de stat aici, in manastire, printre ei, nu pot sa zic c-am ajuns sa pricep sufletul asta a lor... ".
Dar, mai presus de toate, niste insi ce-si duc viata dupa alte legi ale firii; o lume inchisa, sihastrita, in care descantecele, farmecele si "facaturile" de tot felul sunt la ordinea zilei, o spita veche de oameni ce inca-si folosesc puterile magice mostenite pentru cele mai grozave vraji. Asta e de fapt rostul manastirii Sfantul Vasile cel Mare, botezata dupa numele celui mai mare desfacator de vraji din istoria crestinismului. De aceea a fost pusa aici: ca sa incerce sa "stopeze" toate aceste apucaturi pagane stravechi, sa tamaduiasca prin rugaciuni vechile practici oculte, ce mai au inca mare putere aici. O fortareata de turle din lemn, ridicata in mijlocul hutulimii, deasupra celor mai importante sate ale lor: Moldova-Sulita, Argel, Rasca, Demacusa, Breaza, Balca, Nisipitu, Izvoarele Sucevei... Si un duhovnic la fel de puternic, acest parinte Zosima, spre care oamenii incep sa urce incet, incet. Manastirea "Stirbu", dupa muntele pe care e cocotata. Sau, mai simplu: manasti