Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul PDL Constanţa a cerut din nou demisia lui Radu Mazăre

Publicat in Curierul, vineri 12 august 2011 ·

Liderul PDL Constanţa, Gigi Chiru, a cerut din nou demisia primarului Radu Mazăre pentru mai multe probleme cu care se confruntă oraşul, printre care şi situaţia Cazinoului. Acesta a spus că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, democrat-liberalii vor începe procedurile pentru declanşarea unui referendum.

"Îi cer primarului Radu Mazăre demisia de onoare. În acest sens, voi depune mâine (n.r. - astăzi) un memoriu scris care va cuprinde o parte din problemele cu care se confruntă comunitatea, printre care şi Cazinoul. Îi solicit demisia de onoare până pe 1 septembrie şi cred că ar fi normal ca într-un gest de onoare să iasă în faţa constănţenilor şi să-şi ceară scuze. În felul acesta îi dăm posibilitatea să-şi vadă visul cu ochii şi să lase primăria şi să meargă pe scenă, că acolo este mai priceput", a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, Gigi Chiru.

El a precizat că în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, PDL va începe strângerea de semnături pentru organizarea unui referendum. "Dacă nu se va întâmpla ca domnul primar să-şi depună demisia, din acest moment mai are exact 503 ore ca să-şi dea demisia, vom demara procedura de strângere de semnături în vederea demiterii primarului, începând cu 1 septembrie. Eu voi fi primul care va semna", a afirmat, citat de Mediafax, Gigi Chiru.

Liderul PDL Constanţa a precizat că este nevoie de 70.000 de semnături pentru organizarea referendumului, fiind convins că le va strânge.

Cazinoul Constanţa este unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice din România. Clădirea a fost construită din bani publici în perioada 1903-1910, arhitectul lucrării fiind Daniel Renard, român de origine elveţiană. Inaugurarea oficială a cazinoului Constanţa a avut loc în 1911.

Liderul PDL Constanţa, Gigi Chiru, a cerut din nou demisia primarului Radu Mazăre pentru mai multe probleme cu care se confruntă o

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°