- Social - nr. 844 / 12 August, 2011 Dusmanit si invinuit de nesupunere fata de Inalta Poarta a Imperiului Otoman, in vremea razboiului ruso-turc din anii 1710-1714, Constantin Brancoveanu - urmasul lui Serban Cantacuzino la tronul Tarii Romanesti - este prins de ostirea sultanului Ahmed al III-lea si dus, impreuna cu fiii sai, la Constantinopol, insotit fiind de sfetnicul Ianache. Era in Saptamana Patimilor din primavara anului 1714. Romanii ortodocsi se pregateau sa cinsteasca Invierea Domnului si sa sarbatoreasca Sfintele Pasti. Au urmat patru luni de detentie grea, de chinuri si de schingiuri, pentru a-i forta sa treaca la religia musulmana, situatie in care ar fi fost iertati de condamnarea la moarte. Din cei patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei, doar ultimul (mezinul) parea ca cedeaza presiunilor. Certat de tatal sau si de frati, rusinat ca i-a trecut prin minte ca ar fi putut sa se lepede de credinta stramoseasca si de neamul sau de romanesc, Matei va fi primul care isi va aseza capul pe butucul calaului. Au urmat ceilalti trei frati, sfetnicul, iar ultimul, domnitorul. Aleasa in mod special de cruzii lui dusmani, ziua aceea a sacrificiului suprem era sarbatoarea crestina a marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului (15 august 1714) si data cand Constantin Brancoveanu implinea varsta de 60 de ani. Doamna Maria, sotia domnitorului si mama celor patru feciori, reuseste, cu sprijinul unor credinciosi, sa recupereze din apele marii trupurile, ingropandu-le crestineste in insula Halki din Marea Marmara. De asemenea, pe furis, sa aduca in tara capul sotului sau si sa-l inmormanteze intr-una dintre ctitoriile lor - Biserica "Sf. Gheorghe” din Bucuresti. Abia in anul 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane va izbuti sa-i canonizeze pe cei sase martiri – Eroi ai Neamului. Succinta poveste, aproape incredibila, este cea a uneia dintre numeroas