Redactor la revista Elle și colaborator la Dilema Veche, Adina Rosetti (n. 1979) a debutat în 2010 cu un roman care, într-un interval foarte scurt, a ajuns la a doua ediție – fapt datorat, poate (?!), unui succes de librărie ce ar compensa, într-un fel, relativ modesta receptare critică. În orice caz, Deadline e scris în așa fel încît să capteze un public mai larg: curgător și agreabil, cu unele mici subtilități de construcție chiar, dar fără o miză literară importantă. Pornind de la un caz aproape agresiv mediatizat în urmă cu cîțiva ani – decesul unei tinere epuizate de munca într-o multinațională –, romanul Adinei Rosetti se configurează ca o cronică a unei morți anunțate: începe cu deznodămîntul și reconstituie, pe parcurs, anodina (dar semnificativa, în felul ei) istorie a Mirunei Tomescu, workaholica transformată de disciplina dezindividualizantă a biroului într-o ființă fără viață personală. Cazul e reconstituit din relatarea unor dezbateri de pe forumuri și bloguri, din amintirile unui tînăr șef obsedat de carieră și de promovare (Augustin Dună), căruia îi e greu să recunoască, în foru-i lăuntric, că a contribuit la drama consumată chiar sub ochii lui, și prin tribulațiile unui june computerist cu veleități de cineast (Adam David Emanuel Ioanițescu; supranumit Pupucă în familie și skydancer în lumea virtuală...) – înghițit, la rîndu-i, de malaxorul unei multinaționale –, care vrea să realizeze un film („emblematic pentru generația noastră“, repetă el tot timpul) despre cea decedată și să inițieze, în rîndul bloggerilor, nici mai mult nici mai puțin decît o revoluție împotriva actualului capitalism masificat. Mai iau cuvîntul, din timp în timp, mama și cele două mătuși de la Brăila ale Mirunei Tomescu, în cîteva bine „filmate“ secvențe dintr-o „casă cu molii“ provincială, secvențe ce relevă abilitatea autoarei în surprinderea unor automatisme și/sau tro