Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căluşarii, la Columna lui Traian

Publicat in Jurnalul, vineri 12 august 2011 ·

La prima ediţie a Festivalului Callatis la Roma, românii se înfrăţesc (şi oficial) cu italienii. Se semnează acte oficiale care atestă schimbul cultu­ral între comuna Limanu şi comuna Santa Marinella, între municipiul Slatina şi sectorul III din Roma, între Sectorul 5 din Bucureşti şi sectorul VII din Roma. Miercuri, 10 august, la Columna lui Traian au intrat în horă primarul din Limanu – Nicolae Iustin Urdea, preşedintele Consiliului Local al comunei Santa Marinella - Giam­piero Rossanese, viceprimarul Romei – Federico Rocca, Lavinia Şandru – di­rectorul artistic al Festivalului Cal­la­tis, şi turiştii care se aflau la Foro Tra­iano – indieni, chinezi, japonezi, fran­cezi, englezi etc. Străinii au fost fas­cinaţi de ţambalul portabil al tarafului din Morunglav, dar şi de că­lu­şarii din Ansamblul Folcloric al Sla­ti­nei. Chinezii se fotografiau cu pă­lă­riile căluşarilor, indienii încercau să în­ţeleagă ce hram poartă ţambalul spân­­­zurat de gât, un grup de israelieni le luară pe oltencele din ansamblu la dans, iar copiii de la Cercul de de­sen "Culoare şi Vis" din Corbeni – în­drumaţi de profesoara lor Elena Stoi­ca – pictau în timp real ceea ce se în­tâmpla la poalele Columnei lui Traian. Au pictat istoria care se năştea chiar acolo, la picioarele împăratului Traian.

În seara aceleiaşi zile istorice, 10 august, concertul folcloric de la Accademia di Romania a fost o confirmare deplină a previziunilor organizatorilor privind impactul valorilor identitare asupra publicului, indife­rent dacă acest public este românesc sau eclectic. Ipingeaua lui Ion Cre­­ţeanu a făcut ravagii, ca şi cântecul lui sălbatic şi duios în acelaşi timp, acompaniat de un taraf superprofesionist, de care nu s-a prea ştiut până acum. Este vorba despre taraful din Mo­run­glav, care poate da lecţii de cu­noaş­tere şi interpretare multor ansambluri vizibile. Taraful este construit pe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 11 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum 37 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 59 minute
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 59 minute
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°