Doi bărbați în vârstă de 49 de ani, respectiv 56 de ani, angajați la Uzina de apă grea au ajuns la spital, azi-noapte. Ei lucrau la pompe când s-au intoxicat cu hidrogen sufurat.
Cei doi au fost transportați de urgență pentru îngrijiri medicale.
“Unul dintre pacienți a fost interntat pe secția medicală, astăzi va fi externat. Celălalt a fost examinat și nu a necesitat internare, prezenta, doar, excoriații faciale ”, a declarat Elena Bololoi, directorul de îngrijiri medicale de la Spitalul Județean Mehedinți.
Ei efectuau o intervenție la pompe în cadrul unității când a avut loc incidentul. O anchetă internă va fi demarată pentru a stabili dacă este vorba despre o eroare tehnică sau umană.
”Va începe o anchetă internă pentru a stabili ce s-a întâmplat. În acel moment, cei doi aveau o intervenție la pompe, o să se analizeze cazul și vom avea răspunsul în două -trei zile. Acum cei doi angajați sunt liberi”, a declarat Adrian Olaru, director RAAN.
Inspectoratul Teritorial de Muncă nu va începe o anchetă în acest caz
”Nu am primit nicio sesizare. Intervenim numai dacă accidentul de muncă este mortal, colectiv sau gradul de invaliditate este mare ”a declarat Mihaela Munteanu, inspector șef la ITM Mehedinți.