Nici barem cuvântul “criză” să nu mai fie folosit, insista la începutul săptămânii Traian Băsescu. Firesc ar fi să pui bază pe ce spune el. Nici barem cuvântul “criză” să nu mai fie folosit, insista la începutul săptămânii Traian Băsescu. Firesc ar fi să pui bază pe ce spune el.

Doar e de şapte ani preşedintele ţării, ştie tot ce pluteşte pe Dâmboviţa, ba, împopoţonându-se mereu cu titlul pe care nu-l are, “şef al statului”, determină şi chiar impune politica economică şi socială. Aşadar, negând criza, ar rezulta că România a intrat într-o stare de normalitate. Desigur, o normalitate ce trebuie jalonată de prudenţă, dar şi ferită de excese, într-un sens sau altul, între prăduială şi sufocare.

Ce înţeleg guvernanţii prin “normalitate”, mai ales că se laudă cu deja creşterea veniturilor la buget? Nimic bun pentru populaţie. Strategia lor - botezată “măsuri de austeritate” - a fost şi rămâne tâlhărirea celor mai defavorizate pături sociale. Ce altceva e “strategia fiscală” a guvernului, pe care Boc n-a avut bunul-simţ şi curajul să o prezinte populaţiei, fiind aruncată pe piaţă discret, pe site-ul Ministerului Finanţelor şi incluzând măsuri drastice până în 2014, părând astfel a ascunde o criză profundă?

Ce altceva sunt, după sugrumările din 2010-2011, îngheţarea vânzărilor în sectorul public, blocarea totală a pensiilor, interzicerea tichetelor de masă, creşterea impozitelor pe case şi maşini? Un al doilea val, deci, de constrângeri bugetare şi fiscale – fără nici o măsură de relansare, de sprijinire a economiei private, singura care mai alimentează bugetul – este un program tipic normalităţii sau crizei?

Îi tot aud pe guvernanţi clamând că au condus bine ţara în ultimii ani, că acum şi în Occident se iau măsuri de austeritate. Este stupid să faci paralele între măsuri necesare, judicioase şi decente luate de alte guverne şi programul diabolic impus