- În ianuarie 2010, "Ziarul de duminică" publica un excelent interviu cu dvs, realizat de Ioana Ieronim, în care vă mărturiseaţi amărăciunea că, sub avalanşa tezelor de doctorat, a lucrărilor semestriale ale studenţilor care trebuie corectate, pregătirea volumelor pentru editură, coordonarea a sute de traduceri de poeme, nu mai apucaţi să citiţi romanele britanice care se scriu acum. S-a mai schimbat ceva între timp în acest program al dvs?

- Da, din păcate s-a schimbat întrucâtva perspectiva. Sigur, noua Şcoală Doctorală ne impune un ritm absolut drăcesc şi sută la sută neproductiv (cine are urechi de auzit, poate aude…). Dar nu mă mai plâng că am mult de corectat. Nu fiindcă nu aş vrea să mai fac şi altceva. Motivul este că ceva mai stringent mă face să privesc nostalgic înapoi. Peste un an ating vârsta la care sistemul ne elimină. Oare la şaizeci şi cinci de ani începem să nu mai fim buni profesori? Noica spunea undeva că la şaizeci de ani abia începi să fii cu adevărat… Pe scurt, tot îmi e greu să mă desprind de catedră, nu s-a schimbat nimic esenţial în ce ziceam.

- Prin urmare, va întreb: Cum decurge ziua unui profesor universitar care are atât de multe alte preocupări literare?

- Aici aş putea spune un singur lucru cu adevărat edificator: ce e aia, "zi"? Uneori nu ştiu dacă a fost dimineaţă. Mă trezesc la unsprezece seara că n-am făcut nici jumătate din câte aş fi vrut să fac, şi mă întreb dacă ziua chiar a început, ori abia acum…

Am să dau totuşi un răspuns mai concret. De doi ani încoace m-a absorbit lucrul pentru editura online pe care am înfiinţat-o - Editura pentru Literatură Contemporană / Contemporary Literature Press - împreună cu fostul meu profesor C. George Săndulescu, actualmente stabilit în Monaco. Încerc să mă eliberez de obligaţiile administrative, care ţin de masteratul pe care l-am înfiinţat - şi ca