Cum să înțelegem povestea miilor de rebeli fără cauză, mobilizați vehement împotriva ordinii burgheze din Marea Britanie? Putem privi dezordinea stradală din Londra, Manchester, Liverpool & co. drept semn al declinului european? Avea oare dreptate Arthur Toynbee să spună că „marile civilizații nu mor ucise din afară, ci aleg mai curând să se sinucidă”?
I.
Mulți comentatori s-au grăbit să ofere o singură explicație pentru vandalismele urbane. Prima tentație a celor care înlocuiesc gândirea cu sloganul a fost invocarea factorului rasial: „străinii sunt de vină!” strigă xenofobii de azi și de ieri. Cu toate acestea, datele oficiale arată că nu se poate vorbi despre un portret-standard al atacatorilor: au existat hoți cu profil caucazian (băieți și fete de culoare albă, adică britanici din tată în fiu sau din mamă în fiică), după cum au existat și tineri cu origini creoleze sau magrebiene, proveniți din familii numeroase, dezbinate și sărace. Virusul violenței nu ține cont de granițele etnice – el circulă liber, deși se folosește de anumite focare.
II.
Alți analiști au propus o corelație între mișcările anarhice și măsurile de austeritate economică anunțate de Guvernul britanic. Frica și neliniștea au produs multe fenomene în ultima perioadă, de la politicile protecționiste ale Spaniei sau migrarea californienilor spre statul Texas până la volatilitatea tranzacțiilor bursiere. Atacul de panică nu justifică însă dezordinea. E motivul pentru care reflecția de ordin moral trebuie să precumpănească.
Să nu furi! reprezintă nu doar o poruncă din faimosul Decalog iudeo-creștin, și ci și imperativul etic îmbrățișat de mai toate tradițiile religioase ale umanității. Respectul pentru proprietate e una din regulile de aur ale conduitei umane – o atitudine contestată, ce-i drept, de etosul revoluționarilor moderni (de la Proudhon, care exclama isteric:
