Deși literatura portugheză – mai mereu în umbra celei hispanice – este adesea identificată cu numele lui José Saramago, în ultimele decenii, un alt prozator lusitan a obținut recunoașterea internațională pentru opera lui. Născut la Lisabona în 1942, António Lobo Antunes este autorul a douăzeci și cinci de cărți, distinse cu premii în peste zece țări, inclusiv în Franța (Prix France Culture – în 1996 și 1997; Ordre des Arts et des Lettres – în 2008), România (Premiul Ovidius – 2003) și Israel (prestigiosul „Jerusalem Prize“ – 2005 –, acordat anterior lui Bertrand Russell, Borges, Eugen Ionesco, Sábato, Llosa și Stefan Heym). Șapte dintre romanele lui au fost traduse în română: Sărutul lui Iuda, Editura Univers, 1994 (traducere de Odette Mărgăritescu), Manualul inchizitorilor, Editura Univers, 2000,Întoarcerea caravanelor, Editura Humanitas, 2003,Cuvînt către crocodili, Editura Humanitas 2004, Bună seara lucrurilor de pe-aici, Editura Humanitas Fiction, 2006, Ordinea naturală a lucrurilor, Editura Humanitas, 2009și Arhipelagul insomniei, Editura Humanitas Fiction, 2011 (cu excepția primei cărți, toate în traducerea Micaelei Ghițescu). La șaisprezece ani, fără să-și facă prea mari speranțe că va primi și un răspuns (pe care, totuși, l-a primit), i-a trimis o scrisoare lui Céline, spunîndu-i că vrea să devină scriitor. Însă tatăl lui, João Alfredo de Figueiredo Lobo Antunes, neurobiolog și profesor universitar în Lisabona, a insistat ca António să urmeze medicina. Se specializează în psihiatrie și, în timpul Războiului Colonial, între 1961 și 1974, face parte din armata portugheză și lucrează într-un spital din Angola, fiind pasionat (și intrigat totodată) de problema morții. Cu ocazia lansării cărții sale, Ordinea naturală a lucrurilor, la București, în 2009, avea să spună: „Mă enervează foarte tare că voi muri. Întotdeauna poți să faci mai bine ceea ce ai făcut.