Patru oameni au murit şi alţi 30 au fost răniţi după deraierea unui tren de pasageri în centrul Poloniei.
„Din nefericire, numărul victimelor ar putea fi mai mare. Oamenii au fost aruncaţi pe geamuri şi se află sub vagonul răsturnat", a declarat pentru televiziunea TVN24 Wlodzimierz Kapiec, de la serviciile de pompieri locale.
Accidentul a avut loc în jurul orei 17.15, ora României, în apropiere de Baby, pe calea ferată dintre Katowice şi Varşovia. În tren se aflau aproximativ 280 de pasageri, a declarat purtătorului de cuvânt al căilor ferate poloneze, Lukasz Kurpiewski.
Momente de groază pentru pasageri
Pasagerii au povestit că primul vagon al trenului s-a răsturnat pe o parte, iar celelalte trei au deraiat. „Am auzit un zgomot foarte puternic. Primul vagon a fost complet distrus, geamurile s-au spart, iar plafonul este îndoit", a declarat Marcin Chlebowski, unul dintre pasagerii trenului, pentru TVN24.
Specialiştii nu au stabilit deocamdată dacă trenul a deraiat din cauza unei defecţiuni tehnice sau din cauza unei erori umane. Mai multe ambulanţe şi şase elicoptere ale serviciilor de intervenţie au fost trimise la locul accidentului ca să transporte răniţii cât mai repede la spitalele din regiune.
Vezi VIDEO aici