Eugenia Manole vrea să meargă din nou în instanţă şi să se confrunte cu cei pe care îi consideră vinovaţi de moartea fiicei sale: ginerele său şi mama lui, Ciprian Antochi şi vraciul care s-a ocupat de Mădălina când aceasta se simţea rău. Femeia susţine că totul a fost un plan bine pus la punct, Puiu urmărind să o facă să intre în depresie.
"Prima dată când i-a venit fetiţei mele rău, ea ne-a zis că vineri a fost la un botez la Botoşani şi sâmbătă a fost acasă. Şi de atunci i s-a făcut rău. De acolo. Toate acestea sunt lucrate. De când am plecat eu de la Otopeni, din ianuarie, au fost două luni în care a stat cu mămica lui. Şi a pisat-o pe cap pe fetiţa mea şi i-a făcut tot felul de prostii ca s-o năucească! Şi de aceea nu m-a mai primit pe mine", a declarat Eugenia Manole pentru Ring.
"De când i-a luat copilul, din martie, se vedea clar. Spune că a avut cădere?! N-a avut, a fost supărată că i s-a luat copilul şi a văzut pe urmă că nu i-l mai aduc de la Botoşani. Astea au fost toate lucrate pentru că a ştiut că ea va avea o cădere din cauza acestei sarcini. Şi mămiţica lui a ştiut tot. Iar eu nu pot să las lucrurile aşa. Pentru că n-au fost cinstiţi cu noi, să ne spună că trebuie dată pe mâna doctorului. Ei au lucrat ascunşi! Nişte oameni periculoşi!", a mai spus femeia.
Mama Mădălinei nu crede că regretata cântăreaţă ar fi fost în stare să se sinucidă.
"Ca s-o năucească, mama lui şi cu cei care se pricep la treburi din astea au făcut lucruri necurate. Voi merge în faţa instanţelor şi peste tot să spun. Nu se poate ca un om sensibil ca fetiţa mea, care nu era în stare să omoare o muscă, să ajungă să decadă! Nu pot crede acel gest! Numai dacă înnebuneşti un om, dacă lângă acea persoană stai cu pistolul la tâmplă! Sunt disperată, nu pot lăsa lucrurile aşa! Pentru că astea au fost lucrate cu familia lui şi cu acest Ciprian! Şi nu c