Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieșenii preferă munca în folosul comunității decât să plătească amenzi

Publicat in Adevarul, vineri 12 august 2011 ·

Numărul celor pentru care instanţa de judecată a emis mandate de executare a crescut semnificativ în prima jumătate a acestui an.Tot mai multe persoane care nu-şi achită amenzile sunt obligate de judecători să lucreze la spaţii verzi, la Salubris, la Cantina de Ajutor Social ori la Direcţia de Asistenţă Comunitară.

Municipalitatea ieşeană are de recuperat în acest moment peste 50 de milioane de lei de la cei care au fost sancţionaţi din diverse motive şi nu şi-au achitat amenzile. „Aceste amenzi sunt concentrate la un număr de aproximativ 60.000 de contravenienţi deveniţi contribuabili. În principal, cele mai multe amenzi sunt legate de circulaţia rutieră şi cele care privesc încălcarea liniştii şi ordinii publice“, a explicat Maria Apetroaei, directorul adjunct al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Iaşi.

Aceasta precizează că direcţia întâmpină greutăţi în recuperarea datoriilor şi în principal în cazul amenzilor aplicate pentru încălcarea ordinii publice. „Este vorba despre persoane fără bunuri şi venituri şi care nu sunt de găsit la adresele din documentele de identitate“, a precizat Maria Apetroaei.

Potrivit legii, munca în folosul comunităţii poate fi aplicată ca sancţiune principală, alături de amendă sau avertisment. Ultimul cuvânt în acest sens îl are însă judecătorul. Mai exact, agentul trebuie să sesizeze instanţa în 48 de ore de la constatarea contravenţiei, iar la proces trebuie să asiste şi un procuror. „Instanţa de judecată verifică legalitatea procesului verbal, dar nu este obligatoriu să aplice munca în folosul comunităţii, ci poate aplica amenda sau chiar să anuleze procesul verbal“, a declarat judecătorul Ana-Maria Diuţă-Toma, de la Judecătoria Iaşi.

Totodată, potrivit legii, munca în folosul comunităţii nu se poate aplica drept sancţiune decât la persoanele care au împlinit cel puţin vârsta de 16 ani.

Un alt caz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bihor: O femeie a murit şi alte două persoane au fost rănite după ce un camion şi un autoturism s-au ciocnit, pe DX 16

News.ro acum o ora
O femeie a murit şi alte două persoane au fost rănite, miercuri seară, fiind transportate la spital, după ce un camion şi un autoturism s-au ciocnit, pe DX 16, în judeţul Bihor.

Avertisment de la vârful Comisiei Europene: Alegerile parlamentare ddin Republica Moldova, țintă a razboiului hibrid al Moscovei

HotNews acum 3 ore
Alegerile parlamentare care vor avea loc în toamnă în Republica Moldova vor fi o țintă a războiului hibrid al Rusiei, a declarat miercuri șefa diplomației europene Kaja Kallas, cu ocazia celui de-al 9-lea Consiliu de Asociere Republica Moldova-UE de

Putin a discutat la telefon cu Papa Leon al XIV-lea despre Războiul din Ucraina, anunţă Kremlinul. I-a spus că vrea pace prin mijloace ”diplomatice” şi a acuzat Kievul că vrea să escaladeze conflictul

News.ro acum 59 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat miercuri la telefon cu Papa Leon al XIV-lea despre Războiul din Ucraina şi i-a spus că vrea să ajungă la pace prin mijloace ”diplomatice”, dar a acuzat Kievul de faptul că vrea să ”escaladeze” ostilităţile,

Un taximetrist din Constanța a fost reținut după ce a încercat să violeze o clientă. Bărbatul are 41 de ani, iar clienta 21

Gandul acum o ora
Un taximetrist din Constanța a fost reținut după ce a încercat să violeze o clientă. Taximetristul în vârstă de 41 de ani a fost reținut de polițiști pentru tentativă de viol, după ce a încercat să-și abuzeze clienta pe care o transporta. Este vorba

Surse: PSD, PNL, USR și UDMR ar fi ajuns la o înțelegere cu Nicușor Dan. Ilie Bolojan, premier

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă PSD, PNL, USR și UDMR ar fi ajuns la un acord cu președintele Nicușor Dan pentru formarea unui nou guvern, în care Ilie Bolojan va fi numit premier, iar funcțiile-cheie, inclusiv ministerele și conducerea serviciilor secrete, au fost îm

Solistul grupului norvegian A-ha, Morten Harket, diagnosticat cu maladia Parkinson

G4Media acum 4 ore
Morten Harket, solistul principal al grupului norvegian A-ha, al cărui single „Take On Me” a fost unul dintre cele populare cântece din anii 1980, a anunţat miercuri că a fost diagnosticat cu maladia Parkinson, informează Reuters. Într-un comunicat

Copil de doi ani, dus cu elicopterul la Iași după ce a înghițit otravă pentru șoareci

Mediafax acum 4 ore
Un copil în vârstă de doi ani din satul Topile, județul Iași, a fost dus, miercuri seara, cu elicopterul la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași, după ce a înghițit otravă pentru șoareci. Mama copilului a intervenit prompt, aplicând primele

Stații seismice instalate la Salina Praid, aflată în pericol de prăbușire

HotNews acum 5 ore
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a instalat trei stații seismice în jurul perimetrului afectat de ape la Salina Praid, pentru a ajuta la evaluarea riscurilor și a urmări evoluția fenomenelor din subteran, notează

După calificarea în semifinalele Roland Garros, Coco Gauff a dezvăluit jucătorul care o inspiră: „Vreau să zâmbesc la fel de mult ca el”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
După victoria în fața lui Madison Keys (30 de ani, 8 WTA) și calificarea în semifinalele Roland Garros, Coco Gauff (21 de ani, 2 WTA) a vorbit despre mentalitatea ei și a dezvăluit modul în care Carlos Alcaraz (22 de ani, 2 ATP) o inspiră. Nu am sim

Sorin Grindeanu: În ultimele zile, au apărut informaţii FALSE legate de presupuse negocieri pe funcţii. Sunt perdele de fum

Gandul acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a publicat miercuri un mesaj pe Facebook, prin care susține că în ultimele zile au apărut în spațiul public o serie de speculații și informații false legate de presupuse negocieri pe funcții, în contex

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/33°
vin.

19°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

16°/29°
Iasi
acum

20°
joi

18°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/29°
Constanta
acum

19°
joi

17°/27°
vin.

18°/22°
sâm.

18°/22°
dum.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/31°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/32°
vin.

17°/31°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/32°