Editura Predania a început cu luni în urmă publicarea unei serii de opere complete inedite ale lui Ernest Bernea. Seria a început cu "Meditaţii filosofice. Note pentru o filosofie inactuală", volum pe care Ziarul de duminică l-a prezentat la vremea respectivă. Între timp, a apărut un nou volum, "Criza lumii moderne". Editura Predania este condusă de un tânăr inimos, Ionuţ Gurgu, are şi o revistă, Predania, care continuă revista interbelică de critică teologică, şi o librărie, care depăşeşte cadrul unui simplu magazin de carte religioasă.
Cartea despre care vorbim*)acum nu oglindeşte doar istoria lumii moderne, într-un chip luminos şi profund, ci ea însăşi are o istorie aparte, despre care vorbesc pe larg mai multe articole apărute pe site-ul editurii şi din care preluăm câteva idei. "Istoria, este viaţă şi anume viaţă umană," scrie Ernest Bernea în chiar începutul cărţii sale. "Istoria este destin uman," revine mai încolo. Iată un înţeles profund al istoriei, un înţeles radical, căci în interiorul acestei "realităţi radicale" care este viaţa umană se petrece vremelnica trecere a omului pe acest pământ.
Potrivit lui Bernea, înţelegem mai uşor de ce "fenomenele de criză" dobândesc o vizibilitate mai mare când sunt cercetate în mod inseparabil de viaţa omului, de trăirile şi faptele lui. Viaţa este tragică, dramatică, cu suişuri şi coborâşuri. Crizele istoriei, spune Bernea, sunt o consecinţă a crizelor omului. Cum acesta este făptură cu trup şi suflet, crizele afectează atât partea materială, cât şi cea spirituală a omului. În diversitatea felurilor de crize (economice, politice, spirituale, morale etc), Bernea subliniază nuanţe fine şi le ierarhizează. În esenţă, orice criză înfăţişează o ruptură fie între om şi Dumnezeu în Sfânta Treime, fie între om şi semenul său, fie între om şi natură. Categoria aceasta patristică de