Versiunea actuală a romanului Îngerul încălecat, în curs de apariţie la Editura Cartea Românească, reprezintă rescrierea şi, totodată, suplimentarea cu circa 80 de pagini a primei ediţii apărute la Editura Phoenix în 1994. Cel mai important câştig şi aproape singurul al scrierii şi rescrierii acestei cărţi îl socot a fi recuperarea-fixarea unei lumi ca şi dispărute. Nescriind, aş fi fost cu totul altul sau mai degrabă n-aş fi fost deloc. M-aş fi pierdut pur şi simplu concomitent cu pierderea acelei lumi în care subzistă trufaş şi strivit sub vremuri îngerul încălecat. Povestea lui se petrece în România anilor şaptezeci, într-un prezent narativ dominat de atmosfera unui sat de rudari lingurari din nordul Munteniei în care demonul vremurilor în schimbare pare să se împotmolească în cutume imemoriale.

În ce mă priveşte, e singura şansă a lucrurilor, a oamenilor şi locurilor de a rămâne exact ceea ce par a fi, dincolo de uitare sau aducerea aminte, dincolo de moarte în ultimă instanţă: povestea scoasă la lumină din adâncul cel mai adânc al memoriei afective, dimpreună cu sunetul subtil al patemilor, obsesiilor şi trăirilor de tot felul.

(Radu Aldulescu)

Asta a fost pe vară, la o lună şi ceva după ce Mariana îşi salvase slujba cu concediul ăla medical. Mai apoi, Doiniţa şi-a amintit că de dimineaţă n-o prea văzuse în apele ei – o întreba de vorbă şi parcă nici n-auzea, umbla de parcă plutea, ce-i cu tine surioară? Eşti îndrăgostită? Ţi s-a făcut de vorba aia? La vreo zece minute după pauza de masă, dădeau amândouă cu pensulele cu lac pe un şir de plăci de pefeleu sprijinite de perete, când Doiniţa s-a pomenit dintr-o dată cu Mariana pe jos, întinsă cât era de lungă, cu ochii daţi peste cap şi parcă nici nu mai respira, de i se înmuiaseră şi Doiniţei picioarele, să cadă acolo peste ea şi mai mult nimic. Mariano – Mariano, nu muri! Să nu mori, fe