Cinci tineri artişti de graffiti din Oradea, conduşi de Attila Ferko, şi-au propus să remodeleze vizual câteva ziduri din Penitenciarul Aiud. Artiştilor grafferi li se vor alătura şi deţinuţi cu abilităţi artistice, împreună încercând să realizeze pe cei peste 90 de metri pătraţi puşi la dispoziţie de administraţia penitenciarului lucrări care să insufle persoanelor private de libertate dorinţa de a-şi schimba în bine viaţa, atât pe parcursul executării pedepsei cât, mai ales, după liberare.
Activitatea artistică a început vineri şi va dura până duminică. Graffiti este un termen general referitor la inscripţii caligrafiate sau imagini pictate pe pereţi sau alte suprafeţe publice ori private, care nu sunt destinate acestui scop.
Conducerea închisorii spune că iniţiativa face parte din strategia de stimulare a abilităţilor artistice ale deţinuţilor în contextul exersării comportamentelor de tip pro-social, Penitenciarul Aiud fiind primul din ţară care recunoaşte în mod oficial funcţia socială a artei.
„Apreciem că persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate reprezintă o problemă a societăţii, iar lucrătorii din sistemul penitenciar, dar şi comunitatea trebuie să identifice metode şi posibilităţi pentru a-i ajuta să se reintegreze în societate. Considerăm important să oferim acelora care vor să se schimbe şi doresc să fie ajutaţi o şansă reală în acest sens”, precizează conducerea Penitenciarului Aiud într-un comunicat de presă.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=35499
Cinci tineri artişti de graffiti din Oradea, conduşi de Attila Ferko, şi-au propus să remodeleze vizual câteva ziduri din Penitenciarul Aiud. Artiştilor grafferi li se vor alătura şi deţinuţi cu abilităţi artistice, împreună încercând să realizeze pe cei peste 90 de metri pătraţi puşi la dispoziţie de administraţia penitenciarului lucrări care să i