Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Am văzut un OZN în formă de vierme, care se răsucea pe cer". De ce spun două britanice că au fost "făcute să pară proaste" de poliţişti

Publicat in Gandul, vineri 12 august 2011 ·

O scrisoare făcută publică de Ministerul Apărării din Marea Britanie scoate la iveală o poveste comică din 2003.

Atunci, două femei din Londra, mamă şi fiică, au sunat la poliţie spunând că au văzut "un OZN în formă de vierme, care se răsuceşte pe cer", scrie Daily Mail.

În scrisoarea trimisă Ministerului Apărării, femeile susţin că poliţiştii sosiţi pentru a investiga reclamaţia au fost însoţiţi de "doi bărbaţi îmbrăcaţi în costume spaţiale şi purtând ochelari închişi la culoare".

Conform documentului, cei doi ar fi spus că se numesc Mork şi Mindy, la fel ca personajele unui serial de la începutul anilor '80, care spune povestea unui extraterestru sosit pe pământ.

Robin Williams a jucat rolul lui Mork în serialul din anii '70-'80

"Bărbaţii pe care i-aţi trimis ne-au spus o grămadă de prostii şi ne-au făcut să părem proaste. Iar poliţiştii nu au mai crezut ce le-am spus că am văzut", scriau cele două femei.

Poliţia se apără şi spune că nu le-a luat peste picior pe cele două femei. "Am trimis doi ofiţeri, dar nu au văzut nimic pe cer şi au tras concluzia că femeile văzuseră o reflexie a unei stele sau a unei lumini de pe stradă", le-au declarat poliţiştii, în 2003, celor de la Ministerul Apărării.

Astfel, este posibil ca povestea cu Mork şi Mindy să fi fost inventată de cele două femei, drept răzbunare că poliţiştii nu le-au crezut.

O scrisoare făcută publică de Ministerul Apărării din Marea Britanie scoate la iveală o poveste comică din 2003.

Atunci, două femei din Londra, mamă şi fiică, au sunat la poliţie spunând că au văzut "un OZN în formă de vierme, care se răsuceşte pe cer", scrie Daily Mail.

În scrisoarea trimisă Ministerului Apărării, femeile susţin că poliţiştii sosiţi pentru a investiga reclamaţia au fost însoţiţi de "doi bărbaţi îmbrăcaţi în costume spaţiale şi purtând ochelari închişi la culoare

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 40 minute
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum o ora
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Destiny Park deschide o nouă locație în Iași, în incinta Mall Moldova (P)

Mediafax acum 43 minute
Destiny Park, cel mai mare parc de învățare prin joacă din România, anunță deschiderea unei noi locații în Iași, în incinta Mall Moldova. După succesul răsunător al centrului din București, noul spațiu promite să aducă aceeași experiență educațional

Adrian Vasile este noul antrenor al campioanei de handbal feminin CSM București

Mediafax acum 43 minute
Cristina Vărzaru, team-managerul echipei, a explicat alegerea: „Am căutat un antrenor care să înțeleagă ADN-ul clubului, care are experiență și cursul de Master Coach obligatoriu în vederea participării în meciurile din Champions League, un antrenor

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°