Interesul pentru lectură e din ce în ce mai scăzut - o dovedesc sondajele sau bilanţurile editurilor.
Aşa stând lucrurile, sunt mulţi care privesc cu nostalgie la perioada de dinainte de '89, când volumele se vindeau în tiraje de neconceput astăzi. Numai că situaţia de atunci era una anormală (şi de aceea nu ar trebui să fim nostalgici după ea): oamenii nu citeau neapărat din pasiune pentru carte, ci pentru că literatura reprezenta una dintre puţinele supape în universul închis, dictatorial.
După Revoluţie, era normal ca românii să se simtă atraşi de lucrurile la care nu aveau acces înainte. În plus, televizorul îţi oferă, fără să-ţi ceară niciun efort, şi distracţie, şi informaţie, şi poveste. Oricum, vorbim de un trend general, pentru că lumea trăieşte euforic într-o epocă a audiovizualului, altoită mai nou şi cu tot ce înseamnă internet. Când să‑ţi mai rămână timp şi pentru citit, după ce ai terminat cu multele lucruri care-ţi iau ochii?
Situaţia nu e aşa defavorabilă literaturii peste tot în lumea asta, însă. Există societăţi aşezate unde oamenii sunt interesaţi şi de cultură. În Germania, de exemplu, orice lectură publică a unui scriitor strânge public numeros - plătitor de bilet, desigur. Nu trebuie să fii vreun star al literaturii să te bucuri de auditoriu la astfel de lecturi. Inclusiv eu - un necunoscut pe piaţa germană de carte - am avut vreo 40-50 de inşi la o lectură cu traduceri din textele mele.
Tot ce putem spera e ca şi societatea noastră să se aşeze la un moment dat. Adică să se maturizeze şi să nu mai fie atrasă numai de mărgele de sticlă colorată. Poate, totuşi, se vor bucura de aşa ceva generaţiile viitoare.
