Meritul major, enorm, al acestei serii, pe care ţinem să-l subliniem de la început, este că, în avalanşa de romane poliţiste autohtone şi traduceri de pe absolut toate meridianele, Editura Nemira s-a decis să ne ofere operele lui Raymond Chandler, despre care cel mai nevinovat lucru pe care-l putem spune este că sunt un regal. Oricât de palpitante ar fi thrillerele ultimilor ani, oricât de tensionate sau amuzante ar fi poveştile care ne captivează, aproape nimic nu se compară cu aura de eleganţă, mister şi profunzime a cărţilor lui Chandler, socotit pe bună dreptate unul dintre părinţii romanului poliţist. În mod cert, la fel cum face autorul acestor rânduri nevolnice, există milioane de cititori de toate vârstele, pe toate meridianele, care se întorc din când în când la câte un roman de Chandler, în preajma eroului imbatabil Philip Marlowe.
Raymond Thornton Chandler (1888-
1959) avea 48 de ani când şi-a pierdut slujba. Ca să-şi câştige existenţa, a început să scrie pentru "pulps", publicaţii de senzaţie, ieftine, care tipăreau literatură poliţistă. Timp de cinci ani, şi-a rafinat stilul. A fost susţinut moral de soţia sa. Când "Somnul de veci" a fost publicat în 1939, scriitorul avea deja 50 de ani. Succesul a fost instantaneu. Romanul a fost ecranizat în 1946 de Howard Hawks cu Humphrey Bogart şi Lauren Bacall în rolurile principale. Filmul l-a făcut celebru şi pe Chandler. Alte romane de succes - "The High Window" ("Fereastra înaltă", 1942), "The Lady in The Lake" ("Doamna din lac", 1943), "The Little Sister" ("Sora cea mică", 1949), "The Long Good-Bye" ("Lunga despărţire", 1954). Când a murit, în 1959, Raymond Chandler era considerat unul dintre cei mai buni autori de romane poliţiste din secolul XX. Aşa a rămas. Personajul principal creat de el, detectivul particular Philip Marlowe, e un cinic şi ironic, un dezabuzat care nu ştie niciodată t