Gabriela ADAMEŞTEANU. Ideea Gabrielei Adameşteanu de a povesti mari drame din perspectiva unor martori zeloşi, de bunăcredinţă, dar incapabili să înţeleagă sensul profund al întâmplărilor la care au asistat este productivă din punct de vedere literar, întrucât duce la o dezideologizare a prozei, la înnoirea modului de reprezentare a realităţii. Romanciera taie în plumbul existenţei şi îi relevă luciul secret, bineînţeles, doar pentru scurt timp, întrucât foarte repede tăietura se oxidează şi ea.

Ştefan AGOPIAN. Autorul se angajează în scrierea unei proze rafinate, fără să aibă (sau fără să-şi poată valorifica în actul scrisului) cultura necesară. El se află în situaţia celor care, în loc să se spele, se dau cu parfum.

Ioan ALEXANDRU. La Tudor Arghezi se simte că retorica poticnită este simulată şi că demonstrează, de fapt, o superiscusinţă. La Ioan Alexandru, ca şi la alţi ardeleni, neîndemânarea este reală, constituind o garanţie a seriozităţii (nu se ştie de ce, dexteritatea pare perfidă). Cuvintele folosite de el sunt mari pietre de râu, inegale şi neşlefuite, care intră într-un zid de cetate.

Vasile ANDRU. Literatura română a pierdut un scriitor şi a câştigat un predicator. Primele cărţi ale lui Vasile Andru conţineau o proză subtilă, inspirată din experimentele prozatorilor francezi din „noul val”, dar fără nimic epigonic. Apoi, scăpat de sub supravegherea criticii, Vasile Andru a alunecat spre cu totul altceva, s-a transformat într-un fel de înţelept-pedagog-călugăr, propovăduind... ameliorarea speciei umane. Tehnicile de ameliorare recomandate virtualilor prozeliţi sunt un amestec pitoresc şi suspect de practici creştine şi yoga, în conformitate cu o modă a transcendentalului, parapsihologiei, zodiacurilor, bionergiei, indianismului etc. etc. lansată de ziariştii occidentali în scopul... ameliorării tirajelor prublicaţiilor lor. @