Nemulțumit de salariu și de programul de lucru un bărbat și-a strigat necazul de pe un coș de evacuare, înalt de 50 de metri.
Bărbatul, angajat la o societate care efectuează reparații la cazanul 4 din cadrul societății Termo Activ, s-a urcat pe un coș de fum.Aflat la o distanță de aproximativ 50 de metri de sol, acesta a amenințat că se aruncă.
“Nu este angajatul nostru, este angajat la Energomontaj Bucureși, societate care realizează niște reparații la cazanul 4. Motivul protestului nu îl cunoaștem ”, declarat pentru Adevărul, Dumitru Năvligu, director adjunct Reprații de la Termo Activ.
Bărbatul s-a arătat nemulțumit de salariu și programul de lucru. Mai devreme și-a strigat nemulțumirea în același fel, dar a fost convins de colegi să coboare. Nu a renunțat la gândul său și s-a urcat, din nou, pe coșul de evacuare.
Polițiștii au fost cei care l-au convins, a doua oară, să coboare. El nu va fi tras la răspudere de oamenii legii.
” Bărbatul nu a fost amendat pentru că gestul său nu intră sub incidența legii 61/1991 privind tulburarea liniștii publice. Incidentul a avut loc în cadrul unei societăți private”, a declarat Andreea Dobre, purtătorul de cuvânt la IPJ Mehedinți.
Contactați telefonic, reprezentanții societății la care lucrează bărbatul nu au fost de găsit. Conform spuselor celor de la centala firmei, nimeni nu poate oferi un punct de vedere în această situație deoarece vineri, sâmbătă și duminică, angajații societății nu lucrează.