Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu vrea majorarea capitalului coreean la Şantierul Daewoo Mangalia

Publicat in Adevarul, vineri 12 august 2011 ·

Preşedintele României Traian Băsescu a ajuns astăzi, la ora 11.00, la şediul Daewoo Mangalia Heavy Industries şi a avut o discuţie cu uşile închise, de o jumătate de oră, cu conducerea şantierului.

După întrevedere, Traian Băsescu a plecat într-o vizită pe şantier.

În cadrul discuţiilor, s-a pus accent pe găsirea urgentă a unor soluţii legale pentru majorarea capitalului coreean la şantier la 65%, restul fiind deţinut de partea română. Se doreşte intrarea mai agresivă pe piaţa internaţională a şantierului, dar pentru asta este nevoie de modernizarea halelor de construcţie. De asemenea, s-a mai venit cu propunerea ca statul român să preia cele 80 de hectare pe care se întinde şantierul şi pentru care se plăteşte chirie, iar coreenii să vină cu bani pentru investiţie.

În luna septembrie este aşteptat la discuţii şi premierul coreean. „Aceste majorări de capital nu vor rezolva şi problemele sindicale. Salariile au rămas aceleaşi“, a declarat liderul sindicatului Daewoo Mangalia, Florian Marin. Tot el a mai spus că deocamdată nu se lucrează la capacitate, deşi posibilităţile de producţie sunt foarte mari. Şantierul se confruntă cu probleme financiare încă din anul 2004.

În momentul de faţă, la DMHI lucrează 3.000 de angajaţi, dintre care 51 de coreeni.

UPDATE

După o vizită în şantierul de la Mangalia, şeful statului a declarat că acesta se află într-o criză dificilă, din cauza datoriilor mari pe care le are. „Daewoo este al cincilea mare exportator al ţării, iar situaţia în care se află este datorată şi creşterii preţului la oţel. Este esenţial ca acest şantier să poată prelua comenzi şi să devină competitiv, iar statul român va sprijini acest lucru. Partea română va participa la capitalul şantierului cu terenul pe care se află, şi anume 80 de hectare, pentru care la ora actuală se plăteşte chirie, iar cea coreeană cu lichidităţi“

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 46 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 3 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ce spune Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Am emoţii, sper să am partidul cu mine. Partidul are nevoie de o conducere care să se adapteze vremurilor

Ziarul Financiar acum 21 minute
Întrebat dacă eventuala vicepreşedinţie a PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaşte că are emoţii şi că speră să aibă partidul alături. „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°