Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coroană imperială, ascunsă în secret la Timişoara, de frica lui Napoleon. Vezi în ce clădire!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 august 2011 ·

Timişoara este un oraş încărcat de istorie, iar unul din cele mai impresionante locuri ale oraşului din acest punct de vedere este Piaţa Libertăţii, parte a vechii Cetăţi a Timişoarei. Piaţa ascunde multe mistere, iar unul dintre ele se referă la coroana Sfântului Imperiu Roman al Naţiunii Germane, despre care se spune că a fost ascunsă la Timişoara, de teama lui Napoleon.

Piaţa Libertăţii din Timişoara este cea mai veche piaţă publică din Timişoara, purtând de-a lungul timpului numele de: Piaţa de Paradă (Parade Platz), Piaţa Libertăţii (Freiheitsplatz), Piaţa Prinţul Eugen (Jenö herceg tér). Potrivit datelor existente la Ionfocentrul Turistic al Timişoarei, „piaţa actuală a apărut ca urmare a reconstruirii complete a oraşului pe o tramă stradală nouă, rectangulară, proiectată la sfârşitul anilor 20 ai secolului al XVIII-lea”.

CLICK PE POZE PENTRU A VEDEA CUM S-A TRANSFORMAT PIAŢA LIBERTĂŢII

Potrivit aceleiaşi surse, piaţa a fost de-a lungul timpului „adăpostul” clădirilor cu funcţiuni militare, iar denumirea de „Piaţa Libertăţii” apare în perioada Revoluţiei de la 1848-1849. La ora actuală, Piaţa Libertăţii este unul din locurile cele mai încărcate de istorie. Puţin ştiu însă că zona ascunde adevărate mistere, care îi pot creşte semnificativ valoarea culturală şi istorică şi implicit poate atrage mai mulţi turişti. Spre exemplu, puţină lume ştie că la începutul secolului XX, cu ocazia unor lucrări de „modernizare” a oraşului, au fost făcute una cu pământul mai multe clădiri cu o valoare istorică foarte mare.

CLICK PE POZE PENTRU A VEDEA FOTOGALERIE CU CELE MAI FRUMOASE PIEŢE ALE TIMIŞOAREI

Adăpostul coroanei imperiale

Una din aceste clădiri a fost şi Biserica Franciscană. Terminată în 1736, biserica era cea mai veche clădire baroc din Timişoara. Datele de la Infocentrul turistic al Timişoarei, arată însă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum o ora
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

Macron reclamă „amestecul” unor forțe străine în viitoarele alegeri din Europa, în special în România

Mediafax acum 57 minute
„Vedem în cadrul alegerilor – iar România se confruntă cu acest lucru în acest moment – că avem amenințări foarte clare care subminează integritatea democrațiilor noastre”, a declarat el în deschiderea unui summit al Comunității Politice Europene (C

UPDATE - Vâlcea: Un camion s-a răsturnat de pe un pasaj rutier pe calea ferată, la intrarea în Călimăneşti/ Două persone, rănite/ Traficul feroviar, reluat/ Circulaţia rutieră s-a desfăşurat alternativ

News.ro acum 57 minute
Un camion s-a răsturnat, vineri, de pe un pasaj rutier pe calea ferată, la intrarea în halta Călimăneşti, judeţul Vâlcea, două persoane primind îngrijiri medicale. Traficul feroviar a fost blocat complet între Călimăneşti şi Lotru, iar cel rutier s-

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 9 minute
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

FRF, mesaj către români înaintea alegerilor prezidenţiale: “Ai timp să scrollezi? Fă-ţi timp să votezi! E un meci prea important ca să stai pe margine”

News.ro acum 57 minute
Federaţia Română de Fotbal (FRF) îi îndemnă pe români să meargă la vot duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în care se înfruntă Nicuşor Dan şi George Simion. “Ai timp să scrollezi? Fă-ţi timp să votezi! E un meci prea important ca să

Un avion a zburat timp de 10 minute FĂRĂ pilot. Comandantul era la baie, iar copilotul leșinase

Gandul acum 40 minute
Un zbor Luftansa a rămas vreme de 10 minute în aer fără pilot, după ce copilotului i s-a făcut brusc rău, el fiind singur în cabina de pilotaj, conform anchetatorilor. Astfel că, aeronava Airbus A321 zbura de la Frankfurt, Germania, către Sevilla, S

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum o ora
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

Partidul premierului Donald Tusk, vizat de un atac cibernetic înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia

HotNews acum o ora
Un atac cibernetic a scos din funcțiune site-ul partidului de guvernământ din Polonia, vineri, chiar înaintea alegerilor prezidențiale din acest weekend, au anunțat reprezentanții prim-ministrului Donald Tusk, potrivit AFP. Candidatul partidului Pla

Alegeri prezidențiale 2025 Prezența la vot în diaspora, până vineri, la ora 12.00. Peste 36.000 de alegători s-au prezentat la urne

Ziua Constanta acum 5 ore
Potrivit datelor furnizat în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, până astăzi, la ora 12:00, un număr de 36.794 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora pentru a-și exprima dreptul la vot în cadrul celui de-al doilea tur al alegeri

Reacţia MAI despre presupusele fraude electorale: Informaţiile vehiculate sunt false

Ziarul Financiar acum o ora
Informaţiile vehiculate privind presupuse „fraude în procesul electoral” sunt false şi, până în prezent, nu au fost înregistrate incidente de natură să perturbe procesul electoral, anunţă Ministerul Afacerilor Interne. „Ca urmare a apariţiei în spaţ

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/18°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°