Câţiva dintre cei mai buni matematicieni ai ţării se înghesuie, de câţiva ani, în două apartamente din Grigorescu, în ceea ce a mai rămas din Institutul de Calcul, care în 1964, a construit al doilea calculator din România şi cel mai modern la acea vreme.
Cândva mândria ţării, institutele de cercetare din Cluj fie s-au desfiinţat, fie funcţionează la cota de avarie. O istorie interesantă are Institutul de Calcul „Tiberiu Popoviciu“. De la un istitut cu 48 de cercetători, cu sediul într-o elegantă clădire cu două niveluri, de pe strada Republicii, a ajuns să aibă o mână de oameni, înghesuiţi în două apartamente de bloc din cartierul Grigorescu. Puţini ştiu că în anul 1964, cercetătorii acestui institut au construit al doilea calculator din România, după cel realizat la Timişoara.
Cel mai modern calculator din ţară
„Se numea DACICC 1, prescurtare de la Dispozitiv Automat de Calcul al Institutului de Calcul Cluj. Ocupa cam o cameră, ca mărime. La vremea respectivă era cel mai modern: memoria funcţiona pe inele magnetice de ferită (mineral care se găsește în stare naturală sub formă de magnetit – n.r.). Camera avea chiar un sistem de aer condiţionat, pentru ventilare. Memoria era cât două dulapuri, iar informaţiile se citeau de pe o bandă de hârtie perforată. Din păcate îi lua mult timp pentru a face calculele”, a explicat cercetătorul Ion Păvăloiu, fost director al institutului. Acest calculator a fost dus la Bucureşti, la Muzeul Tehnic, în 1977. În 1967, matematicienii au mai realizat încă un calculator, DACICC 200 (cifra venea de la viteza cu care reuşea să calculeze, de 200 de ori mai mare decât prima variantă a DACICC-ului). Şi acesta a ajuns la Bucureşti, la Institutul de Cercetare Alimentară, unde a funcţionat o vreme.
Istoria zbuciumată a matematicii
Din 1957 până în 1975, Institutul de Calcul din Cluj a funcţ