Primaria din Massa Carrara din Italia a decis aplicarea unei amenzi de 500 de euro atat prostituatelor care incearca sa atraga minori, cat si posibililor clienti ai acestora pe timpul vacantei.
Potrivit ordonantei primarului din Massa, Roberto Pucci, este interzisa conversatia cu prostituatele de pe strazile costiere pana la 30 septembrie anul curent, dar si incercarea acestora de atragere a minorilor, relateaza Il Secolo XIX.
In ordonanta se precizeaza ca orice comportament ostentativ, scandalos sau de inoportunare a trecatorilor de catre cele ce au optat pentru "cea mai veche profesie din lume" conduce la aplicarea unei amenzi de 500 de euro.
Pe de alta parte, orice vechicul care ruleaza pe strazile in care se semnaleaza prezenta prostituatelor are obligativitatea de a-si continua drumul cu viteza constanta, fara a frana brusc sau a stationa in vecinatatea acestora, in incercarea de a apela la servicii specifice, abaterea de la aceste prevederi fiind amendata cu aceeasi suma.
Masura este justificata de catre administratia locala prin ingrijoratoarea curba ascendenta a fenomenului prostitutiei, inregistrata in lunile de vara, cand valul de turisti sau persoane aflate in tranzit favorizeaza astfel de activitati, precizeaza sursa.
Primaria din Massa Carrara din Italia a decis aplicarea unei amenzi de 500 de euro atat prostituatelor care incearca sa atraga minori, cat si posibililor clienti ai acestora pe timpul vacantei.
Potrivit ordonantei primarului din Massa, Roberto Pucci, este interzisa conversatia cu prostituatele de pe strazile costiere pana la 30 septembrie anul curent, dar si incercarea acestora de atragere a minorilor, relateaza Il Secolo XIX.
In ordonanta se precizeaza ca orice comportament ostentativ, scandalos sau de inoportunare a trecatorilor de catre cele ce au op