Numit de unii drept un "sculptor al zborului", Emilian Nuţu şi-ar dori să nu mai iasă din atelier şi să sculpteze fără încetare, după cum însuşi mărturiseşte.
Dacă îi priveşti lucrările, primul lucru care îţi vine în minte este numele lui Constantin Brâncuşi. De ce ? Pentru că aproape toate operele realizate de sculptorul Emilian Nuţu sunt inspirate din creaţiile geniului nostru naţional. Numele artistului Emilian Nuţu este unul cunoscut în judeţul Olt, dar nu numai. Numit de unii drept un "sculptor al zborului", artistul plastic şi-ar dori să nu mai iasă din atelier şi să sculpteze fără încetare, după cum însuşi mărturiseşte.
La 60 de ani se simte mai în formă decât oricând. Inspiraţia nu l-a părăsit, deşi recunoaşte că durează şi o viaţă până când să prinzi o idee. “E o treabă şi cu inspiraţia asta că o avem cu toţii, dar numai o parte dintre noi alegem să o cultivăm şi să ne lăsăm duşi de valul ăsta al creaţiei. Aşa apar pictorii, poeţii, sculptorii şi ceilalţi artişti. Restul aleg o viaţă mai pragmatică şi poate că este mai bine aşa. Dar, eu unul, nu regret calea pe care mi-am ales-o”, spune Emilian Nuţu.
CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO (1) cu lucrările artistului !
Trăieşte când lucrează
Acesta precizează că simte că trăieşte doar atunci când lucrează. Ideile îi vin atât din cultura proprie pe care a adunat-o într-o viaţă, dar şi din trăirile de moment. Brâncuşi rămâne idolul său şi aceasta nu doar datorită faptului că acesta a avut un talent extraordinar în a sculpta, dar mai ales pentru că existenţa şi munca sa au influenţat decisiv secolul XX, crede Emilian Nuţu.
“Brâncuşi este, în opinia mea desigur, cel mai mare român. Toată arta mondială a secolului XX provine de la Brâncuşi al nostru, să ştiţi. El a încheiat un ciclu şi a început un altul. A influenţat tot, şi, când spun asta, mă refer la modul de concepţi