Un român în vârstă de 45 de ani, care se afla din 31 iulie într-un centru de detenţie din Nîmes, sudul Franţei, în aşteptarea deportării, a fost găsit spânzurat, sâmbătă dimineaţă, informează cotidianul regional Midi Libre, citat Newsin.
Românul se afla de doi ani în Franţa şi lucra pe şantiere, potrivit organizaţiei neguvernamentale Cimade. Românul nu vrea să se întoarcă în România, de unde a plecat după ce îşi vânduse tot ce avea. El nu înţelegea de, în calitate de cetăţean european, a fost închis în centrul de detenţie, în aşteptarea expulzării sale din Franţa, scrie Midi Libre.
Vestea acestei sinucideri a provocat o vie emoţie în rândul asociaţiilor şi organizaţiilor care îi sprijină pe imigranţi, mai notează cotidianul.
Publicaţia nu precizează dacă pe numele românului exista un ordin judecătoresc de expluzare.
Motivele pentru care cetăţenii români pot fi îndepărtaţi din alte state membre ale UE sunt limitativ prevăzute de legislaţia europeană. Astfel, cetăţenii români pot fi îndepărtaţi dintr-un stat UE dacă nu îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru şederea pe o perioadă mai mare de 90 de zile (în esenţă, cerinţele sunt: să fie angajaţi sau să dovedească existenţa unor mijloace suficiente de subzistenţă).
În afară de cazurile de şedere ilegală, există o a doua categorie de motive, mai grave, care pot determina îndepărtarea unui cetăţean al Uniunii Europene: motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
În orice caz, îndepărtarea de pe teritoriul unui stat membru UE a unui cetăţean al unui alt stat membru trebuie analizată de la caz la caz şi trebuie să facă obiectul unui ordin judecătoresc.
Între România şi Franţa se află în vigoare Acordul privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, semnat la Bucureşti la 12 aprilie 1994 şi intrat în vigoare la 10 septembrie 1994. După aderarea Români