Se duce Emil Boc să taie panglica la China Town, prinde gust de chinezării şi face o vizită oficială în China. Cu ocazia asta, Adrian Năstase scrie pe blogul lui că România n-are de nouă luni ambasador în China. Înţeleg că Externele s-au dat de ceasul morţii ca să ne vadă primiţi în spaţiul Schegen, dar din toată liota de băgători de seamă din centrala de la Bucureşti nu s-a găsit nici unul care să-i aducă aminte lui Theodor Baconschi să trimită măcar din politeţe pe careva la Beijing? Fiindcă dacă România şi-ar fi expediat pe jos ambasadorul în China, ăla tot ajungea în nouă luni înaintea lui Emil Boc acolo.

S-au supărat chinezii pe diplomaţia românească din cauză că nu l-a boicotat pe Dalai Lama cînd a primit Premiul Nobel pentru Pace? Se poate, dar nu-mi vine să cred că Bucureştiul le tot face chinezilor propuneri de ambasadori, iar Beijingul îi respinge fiindcă n-au învăţat să mănînce cu beţişoarele sau nu ştiu în centimetri cîţi kilometri are Zidul lor.

Trimitem grabnic ambasadori pe unde a dus mutul iapa, dar pentru China nu găsim vreo româncă măritată cu vreunul dintre băieţii de la Dragonul roşu să ne reprezinte? Iar dacă prin metodele obişnuite Externele nu descopereau un candidat valabil, puteau da un anunţ la mica publicitate şi tot dibuiau pe cineva.

Înţeleg că Emil Boc nu-şi face vilă în Zambaccian şi n-are, ca Adrian Năstase, un interes personal în gresie, faianţă, closet şi bideu de producţie autentic chinezească. Dar nici aşa, să te duci în vizită oficială în ditamai China şi să n-ai acolo omul tău care să-ţi deschidă uşile în calitate de ministru al României la Beijing şi să te mulţumeşti cu serviciile nu ştiu cărui însărcinat cu afaceri şi cu sfaturile şoferului ambasadei!

Se duce Emil Boc să taie panglica la China Town, prinde gust de chinezării şi face o vizită oficială în China. Cu ocazia asta, Adrian Năstase scrie pe bl