Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A nenorocit un tânăr iar acum este arestat preventiv pentru 20 de zile

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 august 2011 ·

La Curtea de Apel Oradea s-a judecat, ieri, 12 august, recursul judocanului Dan Brata, care a ajuns în arest preventiv după ce a bătut un tânăr jurist orădean. Magistraţii au decis respingerea recursului sportivului ca fiind nefondat.

Brata a primit douăzeci de zile de arest preventiv pentru tenativă de omor calificat. Reținerea campionului național de judo vine la aproape o lună după ce acesta a băgat în spital un tânăr din Oradea. Judokanul a fost implicat în scandal alături de colegul său din lotul național, Valentin Radu, pe care polițiștii nu l-au putut reține pentru că nu este în țară. „Am aflat decizia judecătorilor. Urmează să iau legătura cu familia pentru a vedea cum vom continua. Există posibilitatea să se facă cerere de eliberare sub control judiciar sau pe cauţiune", a spus avocatul sportivului, Dorin Caba.

Dacă va fi găsit vinovat, Brata riscă o pedeapsă de cinci până la douăzeci de ani de închisoare.

Daniel Brata este anchetat pentru că în noaptea de 12 spre 13 iulie, alături de colegul său din lotul național , Valentin Radu l-au bătut pe orădeanul Adrian Popa, un jurist de 25 de ani, care a rămas cu sechele pe viață. Victima susține că Brata i-a oferit 15.000 de euro în schimbul tăcerii.

Miercuri, 10 august, Daniel Brata, a fost exclus din lotul olimpic de judo şi suspendat din activitatea sportivă până la terminarea cercetărilor penale, conform unui comunicat al Comitetului Director al FR Judo.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari

Mediafax acum 4 ore
Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari cu investiţia în Northvolt. Colosul american de investiţii este al doilea cel mai mare acţionar al producătorului suedez de baterii care a depus în această săptămână cererea de faliment,

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°