Înainte de anii ‘80, printre antrenorii români în vogă s-a numărat şi Viorel Mateianu, fost mare fotbalist la Progresul, „U“ Cluj, Steaua (a cucerit Cupa în 1962), TUS Wannsee (RF Germania, ţară unde a absolvit şcoala de antrenori din Berlinul Occidental). Partizan al inovaţiei în fotbal, antrenorul Mateianu a demonstrat la echipele pe care le-a antrenat originalitate, aducând un suflu nou şi punând în aplicare unul dintre cele mai seducătoare modele tactice ale vremii, aşa-zisa „morişcă“, metodă care se regăseşte şi astăzi la multe echipe, precursoarea celebrei „tiki-taka“. „În Baia Mare a apărut spiritul ofensiv în fotbalul românesc. Pe «Dealul Florilor», ca pe «River Plate!»“, scria pe atunci marele Ioan Chirilă.

Primul care s-a inspirat din tactica lui Mateianu a fost Mircea Lucescu, ajuns între timp cel mai titrat antrenor român. „Lucescu venea şi-l ruga pe Mateianu (antrenor la FC Baia Mare) să ne mai ţină la antrenament o jumătate de oră. Pentru asta ne dădea un carton de bere străină. Când ne antrenam, Lucescu venea pe margine şi lua notiţe“, a spus Condruc, fostul căpitan al echipei din Baia Mare din perioada Mateianu. „Minunea blondă“, cum i s-a spus lui Mateianu în acei ani, a promovat două echipe în interval de doi ani, Progresul (1976) şi FC Baia Mare (1978).

Mateianu a pregătit şi alte formaţii, unele mai mici, printre care şi Drobeta Turnu Severin.

În vara lui 1980, după ce Universitatea Craiova, cu antrenorii Valentin Stănescu - Ion Oblemenco, a câştigat campionatul, Stănescu a fost forţat să plece la Dinamo, iar oficialii Craiovei l-au trimis pe preşedintele clubului Universitatea să-l convingă pe Mateianu să preia Ştiinţa. „Ajuns la casa lui Mateianu din Lipăneşti (Prahova), acesta m-a refuzat: «N-are sens să vin eu antrenor la Craiova când acolo îl aveţi pe marele Oblemenco!». Ca urmare a refuzului acestui om de mare caracter, Matei