Din toamnă va urma cursurile Universităţii din Southampton, Marea Britanie. Aceasta a fost cea mai mare dorinţă din ultimii doi ani şi este extrem de încântată şi mulţumită că a reuşit. A promovat examenul de Bacalaureat cu media 9,50 şi s-a hotărât să plece în Occident, pentru a studia la o facultate de prestigiu.
A ales Universitatea Southampton, din Marea Britanie. „Străinii sunt interesaţi să îţi ofere un loc de muncă precontractat încă din timpul facultăţii. Din anul trei, foarte mulţi studenţi au contracte şi pot lucra", explică Bianca Lang. Şcolarizarea pentru cei trei ani de studiu la universitatea din Marea Britanie se ridică la suma de 4.000 de lire. Din aceşti bani practic vor fi suportate toate cheltuielile (profesori, proiecte).
A renunţat la prieteni pentru a studia
Clasa a XII-a a fost cea mai grea perioadă prin care a trecut. A renunţat la prieteni, la distracţie numai pentru a avea cât mai mult timp să studieze. Învăţa zi de zi pentru materiile din care a dat examenul de Bacalaureat (română, istorie şi geografie). Cel mai mult de furcă i-a dat istoria, care i s-a părut cea mai încărcată şi grea materie „Am renunţat la prieteni şi la distracţie doar pentru a studia. Învăţam în fiecare zi pentru fiecare disciplină din care am dat examen. A fost o perioadă foarte grea, abia că reuşeam să fac faţă. Dar rezultatul obţinut a fost pe măsura aşteptărilor mele", a mai povestit Bianca Lang.
După ce a terminat cu examenul de Bacalaureat, Bianca s-a implicat în activităţile de voluntariat. În fiecare zi merge la ludoteca de la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu" unde îşi petrece patru ore alături de copii. De fapt, în 2007 a mai lucrat ca voluntar. „Satisfacţiile sunt enorme. Nefiind vorba de o răsplată financiară, e o bună ocazie de a nu fi orbit de câştiguri materiale. Aşa, te poţi concentra să oferi tot ce ai mai bun, să