Oficialii americani din cadrul combaterii terorismului sunt tot mai îngrijoraţi că cea mai periculoasă organizaţie regională a Al-Qaida încearcă să producă ricină pentru a fi introdusă în explozibili de mici dimensiuni pentru atacuri împotriva SUA, relatează New York Times, în ediţia electronică.
De peste un an, potrivit unor rapoarte secrete ale serviciilor de informaţii, gruparea afiliată Al-Qaida din Yemen a depus eforturi pentru a obţine seminţe de ricin, necesare pentru producerea ricinei, o substanţă extrem de toxică.
Oficialii americani au declarat că au strâns dovezi că Al-Qaida încearcă să transfere seminţe de ricin şi agenţi de procesare într-o ascunzătoare din provincia Shabwa din Yemen, controlată de insurgenţi. Ei afirmă că dovezile arată că membrii organizaţiei introduc otrava în explozibili de mici dimensiuni, apoi încearcă să detoneze dispozitivele în spaţii închise, cum ar fi centre comerciale, aeroporturi sau staţii de metrou.
Preşedintele Barack Obama şi consilierii săi au fost informaţi pentru prima dată în legătură cu această ameninţare anul trecut şi de atunci au primit actualizări periodice, potrivit unui oficial. Pentru moment nu există informaţii că un atac cu ricină este iminent, dar unii experţi susţin că grupări afiliate Al-Qaida încă încearcă să transforme ricina într-o armă eficientă.
Oficialii citaţi susţin însă că utilitatea ricinei ca armă este limitată deoarece substanţa îşi pierde capacităţile la soare şi în zone uscate şi, spre deosebire de alţi agenţi, nu este absorbită cu uşurinţă prin piele. Yemenul este o ţară unde clima este uscată şi caldă, ceea ce reprezintă o provocare în plus pentru militanţii care încearcă să obţină ricină aici.
Ricina este o substanţă extrem de toxică, fiind otrăvitoare dacă este inhalată, injectată sau înghiţită. O doză similară cu câteva grăunţe de sare poate ucide un adul