In conditiile in care nationala trebuie reconstruita, renuntarea la fitosul atacant reprezinta o masura absolut necesara. Cariera de international a lui Adrian Mutu s-a sfirsit. Adica, mai exact, speram ca s-a sfirsit, pentru binele fotbalului romanesc. Unii admiratori ai "briliantului" neslefuit (pentru ca nici mesterii din Amsterdam nu pot sa-l mai slefuiasca!) latra la decizia selectionerului. Nu pentru ceea ce ar face Mutu in viitoarele preliminarii, ci pentru ceea ce ar fi putut face, daca acest jucator ar fi fost psihic normal. Ce mai poate realiza Adrian Mutu pentru echipa nationala la 32 de ani? Eventual, o pasa de gol, un sut maiestru din lovitura libera intr-un meci decisiv, dar dupa aceea ar sarbatori reusita cu bere si pitipoance, eventual si cu niscai liniute de cocaina (nu avem nici o garantie ca a renuntat definitiv la prizat!). Apoi, probleme si pe la noua sa echipa, Cesena, alte discontinuitati in activitate si, cu timpul, depasirea barierei de 35 de ani, cu cariera ratata. Da, bine, a marcat 30 de goluri pentru nationala, unele decisive, a dat pase, a jucat la Chelsea, la Fiorentina, dar cariera sa s-a constituit, in exclusivitate, din sclipiri. Performanta inseamna trofee sau calificari, ori sclipirile lui Mutu sint jumatati, sferturi, optimi, citimi de masura. Performanta pentru internationalul roman Adrian Mutu inseamna un gol si un penalty ratat in meciul cu Italia, de la Euro 2008, turneul la care ne-a calificat golul din ofsaid al lui Goian, nicidecum Mutu. Din cauza fitelor sale, Mutu nu s-a inteles cu nimeni. A crezut ca jovialitatea lui Razvan Lucescu inseamna si toleranta la nebunii. A avut destule necazuri si cu Razvan, care a cedat, inadmisibil, presiunilor din exterior, dupa ce fusese pus si el pe masuri radicale. Cind a revenit Piturca la nationala, Mutu stia bine cu cine are de-a face. Ii cunostea intransigenta in materie de disciplin