Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuplurile care nu fac copii vor putea apela la donatori

Publicat in Cancan, sâmbătă 13 august 2011 ·

Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul ministerului şi, dacă va fi pus în aplicare, supravegherea şi monitorizarea activităţii se face de către Agenţia Naţională de Transplant. Programul va fi controlat însă de Ministerul Sănătăţii. Viitorii părinţi vor trebui să se adreseze unei clinici specializate cu o solicitare. Apoi, printr-un dosar ghid, vor afla care sunt procedurile medicale la care ar urma să fie supuşi şi la ce riscuri se vor expune. Ulterior, li se va cere consimţământul pentru aplicarea lor. Ambii părinţi vor fi obligaţi să-şi exprime acordul scris pentru demararea tehnicilor medicale în faţa unui notar public. În program vor intra tehnicile de fertilizare in vitro sau inseminare artificială. Urmează ca reprezentanţii Ministerului Sănătăţii să stabilească pe ce criterii vor fi selectaţi părinţii. Deocamdată vor fi incluşi în program cei care suferă de sterilitate ce nu poate fi tratată medical. Donarea va fi gratuită, iar specialiştii vor asigura confidenţialitatea identităţii donatorului. Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul ministerului şi, dacă va fi pus în aplicare, supravegherea şi monitorizarea activităţii se face de către Agenţia Naţională de Transplant. Programul va fi controlat însă de Ministerul Sănătăţii. Viitorii părinţi vor trebui să se adreseze unei clinici specializate cu o solicitare. Apoi, printr-un dosar ghid, vor afla care sunt procedurile medicale la care ar urma să fie supuşi şi la ce riscuri se vor expune. Ulterior, li se va cere consimţământul pentru aplicarea lor. Ambii părinţi vor fi obligaţi să-şi exprime acordul scris pentru demararea tehnicilor medicale în faţa unui notar public. În program vor intra tehnicile de fertilizare in vitro sau inseminare artificială. Urmează ca reprezentanţii Ministerului Sănătăţii să stabilească pe ce criterii vor fi selectaţi părinţii. Deocamdată vor fi incluşi în program c

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum o ora
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 25 minute
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Peste 4.000 de alegători au votat în primele 13 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Două persoane au votat în Federaţia Rusă şi 5 în Ucraina / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 45 minute
Peste 4.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 13 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. O persoană a votat la secţia deschisă în Federaţia Rusă

Cod Galben de ceață pentru Tulcea și Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de tip COD GALBEN valabilă în intervalul 30-11-2024 ora 6:00 până la 30-11-2024 ora 9:00. Este vizată Zona continentală a județului Constanța, respectiv zona localităților: Medgidia, Cer

Peste 4.000 de români au votat în secţiile din străinătate până sâmbătă, la ora 9.00

Mediafax acum 33 minute
Potrivit site-ul AEP cu prezenţa la urne, numărul total al voturilor din străinătate era sâmbătă dimineaţa de peste 8.300. Dintre acestea, peste 4.300 de voturi au fost exprimate prin corespondenţă. Pe listele suplimentare erau înregistrate cu puţin

Un diplomat rus afirmă că posibilitatea unor noi teste nucleare rămâne o chestiune deschisă

News.ro acum 2 ore
O posibilă reluare a testării armelor nucleare de către Moscova rămâne o chestiune deschisă, în perspectiva politicilor ostile ale SUA, a declarat, sâmbătă dimineaţă, un înalt diplomat rus, relateză Reuters. ”Aceasta este o chestiune inevitabilă”, a

Volkswagen respinge propunerile sindicatului de reducere a costurilor, conflictul de muncă se intensifică

News.ro acum 2 ore
Volkswagen, sub presiunea costurilor ridicate şi a concurenţei chineze, a respins vineri propunerile sindicatului de reducere a costurilor, cu doar câteva zile înaintea grevelor planificate, menite să evite închiderile de fabrici fără precedent, tra

Traficul pe Valea Oltului, în zona în care au căzut stânci uriașe de pe versanți, a fost reluat. Recomandări pentru șoferi VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost reluat în noaptea de vineri spre sâmbătă, 30 noiembrie, pe DN 7, Valea Oltului, în zona unde au căzut stânci de pe versanţi. DRDP Craiova a anunțat că, începând cu ora 04:00, a fost reluată circulaţia pe DN 7, Valea Oltului, î

Ultima repetiţie generală pentru parada militară de 1 Decembrie are loc sâmbătă, la Arcul de Triumf

Adevarul acum o ora
Repetiţia generală pentru parada militară naţională din Bucureşti va avea loc sâmbătă, între orele 10,00 şi 13,00, la Arcul de Triumf.

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°