Deşi se bazează pe resurse financiare şi umane diferite, sistemului de sănătate mintală din România îi lipsesc, ca şi celui din Republica Cehă sau Statele Unite ale Americii, adăposturile alternative, toleranţa oamenilor şi implicarea comunităţii

Se întâmpla în Cehia şi în România. Coincidenţa a făcut ca scandalul să izbucnească în presa internaţională în acelaşi an - 2004: practici primitive prin care cei afectaţi de boli ale minţii şi sufletului erau ţinuţi în lanţuri sau în cuşti, oameni care mureau de inaniţie, ignoraţi de medici, abandonaţi de familii. Infernul prezentat cu câteva decenii în urmă de pe Insula Loeros din Grecia răscolea din nou liniştea omului din secolul XXI.

În graba aderării

În urma unui control efectuat în şase unităţi de psihiatrie, o comisie interministerială recomanda în 2004 „reorganizarea structurii spitalelor - şi mai ales a celui de la Poiana Mare, cu găsirea posibilităţilor de reintroducere a pacienţilor în familie, cu dezvoltarea asistenţei comunitare psihiatrice“. Presate de Comisia Europeană, autorităţile s-au întors cu faţa spre sistemul de sănătate mintală înainte de aderare: s-au acordat fonduri consistente, s-au mai înfiinţat centre de sănătate mintală, s-au creat proiecte. Astăzi, încă se mai folosesc rapoartele şi concluziile de-atunci, însă lucrurile au reintrat în amorţeală.

Mamutul acaparator

Problema majoră este în continuare rolul central care-i revine spitalului şi ineficienţa (de multe ori, absenţa) psihiatriei comunitare. În Finlanda, ţară cu care Ministerul Sănătăţii are un proiect, clienţii serviciilor de psihiatrie care primesc îngrijire în ambulatoriu apelează constant la serviciile de asistenţă medicală, fie pentru verificarea medicaţiei sau reînnoirea reţetelor, fie pentru programarea şedinţelor de terapie. Scopul acestei măsuri este ca toată lumea să poată f