Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Sportiva" de la Antenă (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 13 august 2011 ·

Crina Abrudan recunoaşte că nu a avut dintotdeauna prea multă încredere în sine, dar a căpătat-o pas cu pas. În 2005, când era prezentatoare a Antenei 1 Oradea, a acceptat să se mute la Bucureşti, întâi ca reporter, pentru ca apoi să ajungă prezentatoare în prime-time a ştirilor sportive.

Pentru că de o vreme nu a mai fost văzută la principala emisiune informativă a postului, au şi început să apară zvonuri cum că ar fi pe cale să-şi piardă jobul. Nimic mai neadevărat, spune Crina...

Cine se scoală de dimineaţă...

În 1996, Crina Abrudan, fiica îndrăgitului actor Ion Abrudan (foto), de la Teatrul de Stat, încă se visa artistă, pe când a început să lucreze la Radio Transilvania. "Am mers să văd cum e la radio, nu cu gândul că voi rămâne", spune ea acum.

Totuşi, a început să-i placă meseria, iar în perioada alegerilor a fost trimisă la secţiile de votare, pentru relatări telefonice. "Am mers pe jos din Nufărul până la Piaţa Decebal, intrând în toate secţiile de votare pe care le-am găsit în cale. M-am descurcat, zic eu, că m-au trimis şi a doua oară", povesteşte ea.

În scurt timp, a ajuns să citească ştirile şi să prezinte o emisiune matinală. "Începea la ora 6, aşa că mă trezeam cu noaptea-n cap, la 4.30. Aveam muzică pe casete pe vremea aceea, nici vorbă de calculator... Dar era frumos", îşi aminteşte Crina.

... departe ajunge

După 4 ani de radio, Crina a dat probe la postul Antena 1 Oradea, care tocmai se înfiinţase. "Era o febră în toată presa locală. Toată lumea îşi dorea să ajungă la Antenă. Am început în 2000, culmea, tot la alegeri".

Cu timpul, însă, în doar doi ani, dintr-o redacţie numeroasă au rămas doar două reporteriţe. "Noi încercam să acoperim totul. Şi ceea ce ni se cerea de la Bucureşti, şi ştirile locale pe care le prezentam în fiecare seară. Munca se termina noaptea târziu", povesteşte Crina.

După

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 6 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 4 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 3 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 12 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 4 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 7 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 6 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°