Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maria Didraga a renunţat la copilărie în favoarea muzicii populare

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 august 2011 ·

Încă de la zece ani a plecat din Caraş pentru a studia muzica, azi fiind una dintre cele mai apreciate interprete de folclor.

Maria Didraga trăieşte prin muzică încă de la vârsta de cinci ani. De atunci, nume mari ale folclorului autohton şi-au pus amprenta în ceea ce priveşte personalitatea tinerei. Născută la Rudăria, comuna Eftimie Murgu, Maria a preţuit tot timpul tradiţia şi locurile unde a crescut.

Pentru că părinţii ei au descoperit talentul Mariei, au îndrumat-o să urmeze cursuri de specialitate. „Am plecat de acasă de la zece ani pentru a mă perfecţiona. Am locuit la internat la Timişoara şi veneam acasă rar. Pentru început am făcut patru ani de flaut la clasa doamnei Lydia Kocsis, la Liceul «Ion Vidu». Apoi am trecut la secţia canto, la clasa Elenei Marin“, povesteşte Maria.

A studiat temeinic

Tânăra spune că îşi aduce aminte cu drag de perioada în care îşi dorea să ajungă ca şi Nicoleta Voica, Ana Pacatiuş sau alţi cunoscuţi interpreţi de muzică populară. „Mult timp am stat şi am studiat evoluţia muzicală a celor care m-au influenţat. Am luat de la fiecare ce am crezut de cuviinţă pentru a-mi face un stil propriu“, a spus reşiţeanca. Maria povesteşte că cel mai bine se simte în jurul oamenilor, iar prezenţa ei pe scenă nu mai este o noutate. „Prima dată am urcat pe scenă la vârsta de şase ani. Este adevărat că a fost în cadrul unei serbări şcolare, dar am evoluat alături de o orchestră profesionistă. Mai târziu am participat la mai multe concursuri de specialitate unde am obţinut premiul cel mare“, a mai spus Maria.

Două albume

În anul 2004, Maria începe colaborarea cu Simion Ţeicu care îi scrie muzica şi versurile pentru primul ei album „Eu mi-s mândra ta Mărie“. Colaborarea cu Simion Ţeicu durează şi azi, cel mai recent material al tinerei interprete fiind „Din Banatul meu cu flori“, lansat pe piaţă în anul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 18 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 46 minute
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°