Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a semnat contractul de reabilitare a Casei "Goangă"

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 13 august 2011 ·

* ieri, în Foaierul Teatrului "Maria Filotti", secretarul de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Răzvan Murgeanu, a fost prezent la Brăila pentru semnarea contractului de reabilitare a Casei "P. Şt. Goangă"

Ieri, cu începere de la ora 10.00, în Foaierul Teatrului "Maria Filotti", a avut loc semnarea contractului de reabilitare a Casei "Petre Ştefănescu Goangă", în prezenţa secretarului de stat din cadrul

Ministerului Dezvoltării Regionale, Răzvan Murgeanu. La eveniment, au mai fost prezenţi primarul Aurel Simionescu, preşedintele CJ, senatorul PSD de Brăila Ion Rotaru, viceprimarii Doiniţa Ciocan şi Alexandru Dănăilă, alături de reprezentanţi ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Est.

"Trebuie să subliniem că am beneficiat şi beneficiem în continuare de sprijinul Ministerului Dezvoltării. Domnul Murgeanu a fost de mai multe ori la Brăila. Vrem să vă informăm, domnule secretar de stat, că toate cele cinci proiecte pe care noi le-avem semnate sunt în derulare. Dorim ca, după ce semnăm acest contract, să lansăm licitaţia pentru lucrările respective", a precizat Aurel Simionescu.

"Dorinţa mea este să terminăm cât mai repede achiziţia publică"

Făcând referire la neregulile depistate de Ministerul Dezvoltării Regionale privind contractele pe bani europeni derulate de autorităţile locale, Răzvan Murgeanu a atras atenţia autorităţilor locale şi judeţene să fie extrem de atente în ceea ce priveşte achiziţia publică a lucrărilor de reabilitare. "Am venit să semnăm acest contract pentru un imobil pe care l-am văzut acum 5 minute. Un imobil foarte interesant, care probabil că va deveni un punct de atracţie important al municipiului. Despre lucrările pe care le-am văzut astăzi, pot spune că ele au toate premizele să se termine în timp util, în aşa fel încât să nu apară probleme de dezangajare a fondurilor europene. Am v

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 12 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 6 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 9 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 9 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 7 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°