Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia şi Ucraina, din nou în pragul unui război al gazelor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 august 2011 ·

Un nou conflict legat de preţul metanului este gata să izbucnească între Rusia şi Ucraina, scrie cotidianul rus Kommersant, susţinând că "luna de miere" dintre cele două ţări a luat sfârşit, în urma unei întâlniri între preşedinţii Medvedev şi Ianukovici.

Deşi a ajuns la putere în Ucraina ca un prorus, Viktor Ianucovici treptat a devenit "o problemă" pentru ruşi precum a fost fostul preşedenite ucrainean Vikot Iuşcenko.

Aceasta pentru că nu cedează presiunilor Rusiei şi din contra pune Kremlinului noi piedici, în realizarea planurilor sale. A demonstrat-o şi întâlinirea de joi de la Soci între preşedintele rus Dmitri Medvedev cu omologul său ucrainean Viktor Ianukovici, unde s-a discutat în principal pe teme energetice.

"Începem deja să ne pregătim moral pentru o repetare a războiului gazelor", a declarat pentru Kommersant o sursă guvernamentală ucraineană.

Kievul încearcă de câteva luni să determine Moscova să reducă preţul gazelor exportate către Ucraina.

Kremlinul este pregătit să accepte, cu condiţia ca Ucraina să intre în Uniunea Vamală din care fac parte acum Rusia, Belarus şi Kazahstan, şi ca guvernul de la Kiev să aprobe fuziunea între compania de stat Naftogaz şi gigantul Gazprom.

Moscova ar câştiga astfel controlul deplin al rutelor de export al gazelor către Europa, gazoductele operate de Naftogaz în Ucraina fiind încă principalul canal de transport.

Nu s-a aflat aproape nimic despre discuţiile dintre cei doi preşedinţi, însă este puţin probabil să se fi ajnus la un acord, scrie Kommersant, care anticipează sfârşitul unei perioade de bune realţii între cele două ţări.

Ianukovici, care a câştigat în 2010 alegerile în faţa taberei pro-occidentale de pe scena politică ucraineană, este considerat un preşedinte pro-rus, însă potrivit multor analişti abordează relaţia cu Moscova cu multă prudenţă.

Potrivit unei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 41 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°