Apple va lansa în luna octombrie noul gadget de ultimă generaţie, Apple iPhone 5. Deşi au apărut mai multe zvonuri despre data lansării oficiale, informaţia a fost confirmată şi John Paczkowski, oficial Apple. Iniţial, toată lumea se aştepta ca Apple să respecte tradiţia: accea de a scoate pe piaţă noile produse în luna septembrie, aşa cum a făcut şi în anii precedenţi. "Există întotdeauna o mulţime de zvonuri legată de data la care Apple şi-ar lansa noua gamă de produse pe piaţă, mai ales că această companie beneficiază de o atenţie sporită, neobişnuită chiar, din partea clienţilor şi a mass-mediei, spre deosebire de orice altă companie IT", precizează jurnaliştii de la allthingsd.com. Noul telefon Apple va include un procesor dual core A5, ale cărui performanţe au fost deja testate de utilizatorii tabletelor iPad 2. Aparatul va fi dotat şi cu o cameră fotp performantă, cu rezoluţia de 8 MP (megapixeli). Potrivit sursei menţionate, noua versiune a iPhone-ului va funcţiona atât pe reţele CDMA, cât şi pe reţele GSM. Tot peste două luni, Apple va lansa şi serviciul iCloud pentru utilizatorii de rând. "Până la momentul lansării, am vrea ca toată lumea să se întoarcă la şezlongurile de pe plajă şi să asculte una dintre melodiile care aparţin trupei preferate a gigantului IT - U2 - melodie intitulată, desigur, October/Octombrie", adaugă jurnaliştii.
Apple va lansa în luna octombrie noul gadget de ultimă generaţie, Apple iPhone 5. Deşi au apărut mai multe zvonuri despre data lansării oficiale, informaţia a fost confirmată şi John Paczkowski, oficial Apple. Iniţial, toată lumea se aştepta ca Apple să respecte tradiţia: accea de a scoate pe piaţă noile produse în luna septembrie, aşa cum a făcut şi în anii precedenţi. "Există întotdeauna o mulţime de zvonuri legată de data la care Apple şi-ar lansa noua gamă de produse pe piaţă, mai ales că această companie benef