Datorita proprietatilor sale, rozmarinul a fost considerat dintotdeauna un elixir al tineretii care fortifica organismele anemice, debile si pe bolnavii aflati in convalescenta. Planta combate procesele de imbatranire astfel ca persoanele care o consuma regulat sunt pline de energie si optimism.

Rozmarinul poate fi cultivat in gradina, dar si in ghivece, in interior, fiind adesea confundat cu o planta ornamentala datorita florilor sale albastre, albe sau roz.

Se pare ca originea rozmarinului este litoralul Mediteranei, de unde si denumirea stiintifica din doua cuvinte latine, ros si marinus, care inseamna roua marii.

Studii recente au relevat faptul ca rozmarinul este tonic pentru creier si inima, ceaiul de rozmarin ajungand sa fie recomandat de specialisti pentru efectele sale de stimulare a memoriei, a proceselor de gandire si pentru puterea plantei de a ajuta la controlarea emotiilor.

Persoanelor care, de regula, depun zilnic eforturi intelectuale, ziaristi, profesori, studenti, oameni de afaceri, li se recomanda cate doua-trei cani de infuzie de rozmarin pe zi. Infuzia se prepara dintr-o lingurita de planta uscata si marunita peste care se toarna o cana de apa clocotita. Se acopera vasul si se lasa zece minute la infuzat dupa care se strecoara si se bea cald, indulcit cu miere de albine.

Infuzia se mai recomanda, cate una-doua cani pe zi, dupa mese, in tratarea afectiunilor stomacului si intestinelor, in boli hepatice si respiratorii, astenie, surmenaj, convalescenta, slabirea memoriei.

Tinctura se prepara din macerarea a sase lingurite de planta uscata in 300 ml de alcool alimentar, tuica preparata in casa sau votca. Dupa zece zile, amestecul se filtreaza si lichidul obtinut se pastreaza la rece, in sticle inchise la culoare si bine astupate. Se iau zilnic cate trei-patru lingurite de tinctu